Din nou Acasă

După ce a dat cu băţul în baltă, Acasă TV isi spală pacatele, ajungand primul la “Primuveara a Armâñiloru” de la Bucuresti. Un spectacol superb, cu artisti adevarati, cu muzica si costume autentice. Nu poti sa nu remarci că, departe de a fi asimilati, aromânii sunt ei cei care ii asimileaza de fapt pe daco-români, prin tot ceea ce au mai valoros: artistii. Sau, cum ar zice mama Elenei Gheorghe, o “mucană asimilată”: “Aici trebuie sa stii sa canti!“

15 Martie, repetiţie generală pentru 23 Mai

In perioada postdecembrista, 15 Martie a devenit un fel de sarbatoare folclorica de imprumut, intrata in constiinta românilor cam ca Valentine’s-ul. Agasanta pentru unii, sfanta pentru altii, zgomotoasa prin excelenta si, nu in ultimul rand, comerciala pentru mass-media, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni vesteşte trecerea de la primavara calendaristica la cea astronomica cu o precizie atomica anuala. Este deja un adevarat ritual ca pe la mijlocul lui martie, precum in poezia lui Nichita, sa ploua infernal cu maghiari pe strazile din “Tinutul Secuiesc”, iar politicienii sa se iubeasca prin mansardele debiloide ale patriotismului separatist.
Dar evident ca nu despre unguri vroiam sa scriu pe blogul meu…
Ceea ce vroiam să vă arăt este o imagine derivată din cea pe care o vedem pe micile ecrane de 15 martie, in care sa facem cateva retuşuri. Vom schimba data in 23 mai, vom schimba locatia in Bucuresti si îi vom imbrăca pe participanţi in fustanele si celelalte accesorii ale costumului tradiţional aromân. Recunoasteti personajele?
Noua imagine ne este atat de familiară tuturor, incat stim de pe acum toata distributia si scenariul fiecarui episod al telenovelei jucate in aer liber in Florar de vreo duzina de ani incoace. Acompaniate de joc si cantec aromânesc, oile noastre, care ne-au asigurat supravietuirea si renumele in istorie, ajung acum să se transforme intr-o turmă amorfă care behăie intr-un falset jalnic si fără niciun rezultat aceeasi partitura absurda despre “limba armânească” si struţocămila numită makedonarmânji care ar avea dreptul si nevoia de recunoaştere ca minoritate nationala in România. Iar rumegatul si păscutul pe coclauri nu se opresc aici. Daca ar fi să dăm crezare unor zvonuri, cică pe la niste adunari culturale aromâneşti s-ar fi auzit voci care ar fi cerut autonomie pentru aromânii din Dobrogea, dar asta se cheamă deja boala oii nebune…
Cat de patrioti se pot numi cei care nu stiu nici macar versurile imnului nostru? Vă sună cunoscut:

“Care fudze de-a lui mumă          ”Cei ce fug de-ale lor mume
Şi di părinteasca-l’i numă,             Si de parintescul nume
Fugă-l’i doara Domnului                 N-aiba harul Domnului
Şi dulţeamea somnului!”               Si dulceata somnului!” ?

Care este “parintescul nume” la care se referea Belimace? Mai tine minte cineva că noi ne numim AROMÂNI?
Iar in incheiere, ca să nu uitati, vă repet a o suta oară, pina data viitoare, cand voi repeta a o sută una oară: aromânii NU pot fi considerati o minoritate nationala in România, pentru ca ei NU vorbesc o limbă separată de limba română, ci doar un DIALECT al ei!
A bon entendeur salut!

Maria Cica: “Am simţit ca o datorie a mea realizarea acestui documentar”

Ieşită peste noapte dintr-un anonimat nemeritat, Maria Cica este acum numele cel mai vehiculat in mediile culturale aromâneşti si nu numai. Pentru cei care inca nu stiu, Maria este realizatoarea documentarului “Aromânii”, al carui prim episod a fost difuzat deja pe TVR 2 duminica trecuta.
Pentru a afla mai multe despre ea, despre creatia sa si, nu in ultimă instanţă, despre aromâni, va propun sa acordati atentie celor doua interviuri aparute simultan, ieri, in două ziare constănţene.
Interviul din Telegraf, foarte scurt de altfel, are o introducere bine documentata cu referire la activitatea jurnalistica a Mariei Cica de pina acum. Un pasaj cuprinzator vă va starni cu siguranta interesul pentru acest articol:
“După ce am plecat din Constanţa, am avut surpriza să constat că lumea habar nu are de existenţa aromânilor. Chiar oameni de presă din Bucureşti confundau aromânii cu armenii, mă întrebau de ce religie suntem noi sau credeau că Republica Macedonia este ţara noastră. Cât timp am lucrat la Telegraf – Tv Neptun, nu m-am gândit niciodată la un documentar despre aromâni. Ulterior, la Bucureşti, am simţit ca o datorie a mea realizarea acestui documentar. Datoria de aromâncă sau de machidoancă dacă vreţi, cum se spune în limbajul curent în Dobrogea. Aş vrea să fac aici precizarea că termenul de machidon, cum îi numesc românii pe aromâni în Dobrogea, nu este folosit în sens peiorativ, aşa cum au unii impresia. În 1940, când au venit în Dobrogea românească, adică în judeţele Constanţa şi Tulcea, aromânii le-au spus românilor de aici că vin „dit Machidunii”. Adică din Macedonia, fosta mare provincie din nordul Greciei, împărţită, în 1913, între Grecia, Bulgaria, Albania şi Serbia. În consecinţă, românii i-au numit pe armâni „machidoni”. La rândul lor, aromânii i-au numit pe români „mucañi”, termen care vine de la cuvântul mocan, mocanii transilvăneni fiind cei stabiliţi în Dobrogea. Aşadar, nici unul dintre termeni nu are conotaţii peiorative.”
In Cuget Liber, Alina Bârgăoanu-Vasiliu a reusit sa-i “smulga” Mariei confesiuni mai ample despre felul in care s-a nascut ideea acestui documentar, oamenii care au facut posibila realizarea lui si toata munca din spatele celor 10 episoade pe care ni le ofera acum Televiziunea Română. O profeţie tristă a Mariei, facuta cu zeci de ani in urma si de Tache Papahagi, care nu s-a adeverit si, in opinia mea, nu se va adeveri:
“Eu am convingerea că aromânii se îndreaptă implacabil către asimilare în ţările în care trăiesc şi, urmărind episoadele filmului documentar, veţi vedea că aceasta este şi părerea lor. Acest serial documentar o să rămână în arhiva Televiziunii Române şi va putea fi văzut şi peste 50 de ani, sau, de ce nu, în viitorul secol, când aromâni puri nu ştiu dacă vor mai exista.“

Maria Cica împreuna cu Sofica Duşu, unul din personajele documentarului „Aromânii“ (foto Cuget Liber)

Asadar, nu uitati: duminică, 14 martie, ora 16, 30, la TVR 2, documentarul “Aromânii”, ep. 2, Albania (partea a II-a) – Moscopole, Corcea.

Aromânii în 1990. Fundaţia Cetăţii

Am gasit din intamplare niste ziare vechi, pe care le-am strans intr-un vraf cu gandul de a le mâna pe ultimul drum. Inainte de a le arunca, din pura curiozitate a lecturii mi-am aruncat ochii pe ele, sa vad daca nu cumva gunoaiele tiparite pe acolo sunt mai mari decat cele aflate deja in galeata. Mare noroc! Caci astfel mi-am dat seama ca era sa fac una din marile greseli ale vietii!
Printre cancanoidele ajunse in proprietatea mea o data cu pachetele pe care le acoperisera, am descoperit o adevarata comoara, de care cel care o folosise la impachetat cu siguranta nu era constient. Este vorba despre primul numar al ziarului “Cetatea” aparut in 22 februarie 1990! Pentru cei care nu stiu, periodicul amintit a fost una dintre primele publicatii posdecembriste aparute la Constanta, si a fost editat de catre Nicolae Cuşa, Vladimir Balanică si Costin Antonescu. In paginile sale se gasesc veritabile documente ale perioadei efervescente de imediat de dupa caderea cenzurii comuniste, insa articolele despre problemele incendiare ale vremii, gen “Un spectacol bine regizat de dl. Iliescu“, sunt coplesite ca numar si consistenta de cele care isi doreau sa aduca in fata cititorilor adevaratele valori ale constiintei civice, pe atunci abia in formare. Astfel, constantenii din ‘90 puteau gasi pe tarabe referiri la “principii comentate“, “definitii pentru initiativa civica“, “istoria fiscalitatii in Dobrogea” sau “vechile embleme care trebuie redate cetatii“… Cu articole ca acestea, nu este de mirare ca “Cetatea” a avut o viata scurta, ea incetindu-si aparitia un an mai tarziu, caci stim cu totii ca publicul cititor avea sa fie educat in scurt timp pentru a gusta exclusiv scandalul…
Lucrul cel mai interesant pentru mine a fost insa un articol, scris chiar de dnul Nicolae Cuşa, in care este relatata “prima adunare aromâneasca din ultimii 40 sau 50 de ani!”

(click pe foto pentru a mari)

Citit astazi, articolul respectiv iti aduce un mic zambet in coltul gurii, ca de altfel toate amintirile despre naivitatea acelor vremuri… Va sa zica atunci marea problema a aromânilor era cum să se numeasca organizatia lor… De notat “consensul general” cu care s-a stabilit că pentru această “grupare a romanităţii sud-dunarene” apelativul “cel mai complet si justificat” este “aromâni“. Ce oameni, domne, pe atunci nimanui nu îi trecea prin cap să abereze despre makedonarmânji si minoritatea aromâna din România, desi exact atunci era perioada de aur a discursurilor minoritare! Se vede insa că aromânii erau (si sunt in majoritate) niste oameni inteligenti…
Privind retrospectiv, nu poţi să nu remarci că Marea Doamnă Matilda Caragiu era si atunci un reper pentru aromâni si că se evidentia printre putinii oameni care puteau judeca lucid in acele vremuri tulburi. De asemenea, urmarind evolutia publicistica ulterioara a prof. Nicolae Cuşa (si, mai tarziu, a fiicei sale Otilia Pacea), poti constata că majoritatea aromânilor nu s-au dezis de convingerile lor, si nu s-au raliat “curentului minoritar”…

Votaţi Emil Carageorge!

Stimati concetateni,
Dragi cititori,
Onorabili blogheristi,
Fratilor!
In aceste momente de grea incercare pentru tarisoara noastra, cand criza nu mai vrea sa plece si primavara nu mai vrea sa vina, cu un guvern incapabil sa ne dea ci numai sa ne ia, cand toti politicienii corupti sau rupti in fund de saracie si cinste au ajuns sa aibă bloguri, eu vin in faţa voastra cu inima deschisa si va cer sa ma votati! Da, da, da, de trei ori da! Sa ma votati pe mine, Emil Carageorge, singurul care poate, singurul care stie, singurul care va face!
Eu si numai eu va pot garanta pe blogul meu o lectura prospera, plina de intelepciune, care vă va face sa uitati, chiar si pentru o scurta perioada de timp, de problemele zilnice, de rate neplatite, gropi neasfaltate, preturi nerusinate, salarii neprimite, pensii nemarite, numai prin cuvinte nescrise!!
Eu si numai eu am puterea de a schimba ceva in mentalitatea aromânilor si a românilor, daca nu a tuturor, macar a unuia singur, astfel incat sa nu pretuim numai valorile straine, ci si pe cele autohtone, si sa ajungem ca la nunti si la botezuri sa aruncam mai mult cu lei decat cu euroi!!
Dar, pentru a duce la indeplinire toate aceste deziderate pe care le-am inscris cu litere de aur in platforma mea program dupa luni intregi de ascultat nevoile celor saraci cu duhul, am nevoie de sustinerea voastra neconditionata, dragi alegatori! Votati Emil Carageorge, votati Blog Armânescu in Roblogfest 2010! Nu lasati moftangiii sa fure voturile, mergeti masiv la urna virtuala si exprimati-va sufragiul constitutional, caci vocea voastra este singura care conteaza si care trebuie sa se faca auzita! Numai impreuna putem reusi! Asa sa ne ajute dumnezeul blogosferei!

Blog Armânescu este inscris la categoriile “blog cultural” (vot jurizat) si “cel mai popular blog”. Pentru a vota la categoria “cel mai popular blog” click aici sau pe emblema postata pe coltul din dreapta sus a blogului.

Gigi, Giovanni & Nicu

Apare si Emanuel Terzian intr-o parodie dupa un moment TV de neuitat, despre care am scris si eu. De fiecare data cand o revad, rad pina la lacrimi.

Aromânii în serial

Duminică, 7 martie, ora 16,30, la TVR 2 va debuta serialul documentar “AROMÂNII”, ce prezintă viaţa, istoria si cultura aromânilor din Peninsula Balcanică. Cele 10 episoade vor fi transmise săptămânal, în fiecare duminică, la aceeaşi oră, 16,30, pe TVR 2. Pot fi excepţii în caz de transmisii live, evenimente sportive etc. când difuzarea unui episod se va amâna de la o duminică la alta.
Filmul este realizat de Maria Cica.
În primul episod vom face cunostinta cu aromânii din Albania.
Sâmbătă, 6 martie, va avea loc prezentarea documentarului în jurnalul TVR Cultural de la ora 19.00.

Arada a muşuteaţăel’i la featili armâni

Sincer, nu credeam că in vremurile astea o revistă nouă sa aiba prea multe sanse de a-si continua aparitia periodica. Nu m-ar fi mirat deloc daca proiectul “Arada” ar fi intrat in anonimat chiar dupa primul numar. Iata insa ca fimirida a mul’earilor armâni di Bucureşti nu numai ca isi continuă nestingherită aparitiile promise cu o periodicitate care ne starneste invidia noua, celor care muncim din greu pentru fiecare numar din “Daima”, dar o face la o calitate grafica si cu un continut editorial din ce in ce mai bune.
As vrea sa pot scrie o recenzie pe masura celor gasite in numerele 2-4 (dec. 2009 – feb. 2010) care mi-au parvenit toate o data, sa va prezint articolele pline de miez ale colectivului redactional, in frunte cu editorialele ali ţal Halciu, scrise parinteste sub deviza “bâgaţ tu zigâ!” (“cumpăniţi bine!”), sa va povestesc de şicăili armâneşţă care iti aduc in fata imaginea unei comunitati pe care putini o pot intelege daca nu au trait in mijlocul ei, sau despre evenimentele culturale ale aromânilor in 2009 prezentate retrospectiv de Nacu Goga (toate scrise integral in dialect, un lucru la care noi cei tineri am cam ramas putin corigenti…), dar cine mai poate citi ceva din toate acestea cand esti pur si simplu izbit in fata de fotografiile cu aromâncele participante la concursul de frumusete lansat de revista? Desigur, ideea nu e noua, asemenea concursuri au avut si vor mai avea loc (cel mai celebru este cel al lui Tashy Tasenţe, organizat online pe site-ul lui din care a ramas acum doar un simplu blog generalist – mare pacat!) si slava Domnului, nu vor duce niciodata lipsa de participante. Dar acum, provocati de “Arada” (Gioñi, hiţ acsi? – Baieti, aveti tupeu?) si privind poze precum cele de mai jos, nu poti sa nu te intrebi daca la aromâni frumusetea fetelor nu este cumva o traditie de familie…

P.S.: Foarte ocupat si eu cu pozele respective, era sa ratez un articol postat chiar pe prima pagina a ultimului numar, semnat de… Emil Carageorge! Este vorba despre o postare, transpusa integral in aromână, pe care am scris-o pe acest blog cand cu bucurie am primit primul numar din “Arada“. Le multumesc mult doamnelor si le rog ca pe viitor, daca vor mai considera că vreun articol scris de mine merita cinstea de a aparea in revista lor, sa publice integral si adresa acestui site, asa cum am solicitat in termenii de utilizare a blogului meu.

MOSCOPOLE, Mecca aromânilor

Anul acesta marcheaza un moment important in viata culturala a aromanilor de pe intreg mapamondul. Asa cum s-a anuntat inca de anul trecut, se intentioneaza organizarea mai multor manifestari sub denumirea generica “Moscopole 2010″, care vor culmina cu ceea ce se doreste a fi cea mai mare adunare a aromanilor, in data de 15 august la Voskopojë, in Albania.
In Romania, manifestarile vor fi deschise printr-un concert de muzica aromana, organizat sub numele “Primuveara a armâñiloru. Moscopole 2010” in data de 12 martie la Casa de Cultura din Constanta si in 13 martie la Sala Radio din Bucuresti. Vor participa: Hrista Lupci, Gheorghe Caraulani, Sirma Granzulea, Gicã Coadã, Cornelia Rednic şi Gigi Sima, Yioryi Nicolae, Stelian Arãu, Ioti Mela, Elena Gheorghe, Dani Peanci, Diana Bişinicu, Nicu Grameni, Cristi Stavre, Ionuţ Bacale, Teodora Calagiu, Adi Uzum, Bambi şi Vali Tulicã si ansamblurile “Iholu” si “Pilisterlu”.

Acasă cu manelişti şi machedoni

Inregistrarea greu de suportat pentru cei “1% la care nu le plac manelele” a unei emisiuni de pe Acasa TV. Printre publicitate la detergenti si probleme tehnice, “razboiul” pe timp de criza dintre banii a doua etnii, creat special pentru publicul tinta tintuit cu ochii in ecran in asteptarea telenovelei de noapte, despre niste “unii” pe care probabil postul de televiziune monden ii denumeste intr-un singur cuvant arromâni.