Se implineste deja un an de cand Matilda Caragiu-Marioţeanu, Marea Doamna a lingvisticii si a aromanilor a intrat in eternitate. Mostenirea sa este fabuloasa: studii, cercetari, lucrari despre aromani in toate limbile de circulatie internationala. Totul pentru a atrage atentia lumii intregi ca intr-un colt al Europei niste oameni nu vor sa isi piarda identitatea. Si a facut-o mai bine decat o vor face vreodata pseudospecialistii care astazi inventeaza povesti despre “makedonarmânji” si pretentii minoritare in Romania.
Am descoperit pe site-ul Radio Romania International, unul dintre ultimele interviuri (poate chiar ultimul?), pe care Marea Doamna l-a acordat in 2007, la implinirea a 80 de ani, Irinei Paris Naum si regizorului Toma Enache. Este un fel de testament: ne lasa in grija munca ei de-o viata si ne cere scuze pentru lucrarile neterminate. Mai presus de toate insa, Matilda Caragiu nu va ezita sa-si reafirme, cu putin timp inainte de a ne parasi, credo-ul sau. Am ales din interviu acest pasaj, uimitor pentru felul in care lingvista cere sa-i fie judecata opera incomensurabila (pentru cei care nu inteleg perfect aromâna, l-am transpus in daco-română):
“Ţi s-vă dzăc tora armân’il’i s-mpărţără ştits multu ghini, aestă mi doari multu, nu him tuţ pi ună, nu him. Işiră oamin’i ţi dzăc, ş-ma multu aoa tu Românie. Căţe nu dzăc aestu lucru aţel’i ditu xeani, dit Peninsula Balcanică, dit Gărţie, dit Arbinişie, ma dzăţem noi aoa. Noi aoa vinim ca armân’i ş-tora u scoasiră că noi nu him român’i, că him altuţiva, armân’il’i va s-dzâcâ nu suntu român’i, suntu altu popul, cum dzăc el’i, au altă limbă şi au altă scrieari. Tuţ oamin’il’i a noşţă di ună etă scriară cum ştim noi că să scrie armâneaşti ş-tora u alăxiră şi scriu altă soie. Maş tra s-nu undzească cu scriearea românască literară. Aestă easti ună alumtă tora ţi mi doari suflitlu, nu vream aestu lucru că mini lucrai ună bană ti armânami cum dzăseşi tini şi suntu oamin’i şi boţ ţi dzăc că nu am adrată ţiva ti armânami. Tora cari easti averlu, s-lu spună Dumnidză. Mini ma multu di ahăt nu pot să spun.”
“Ce sa va spun, acum aromanii nu mai sunt uniti, stiti foarte bine, asta ma doare mult, nu suntem toti la unison, nu suntem. Au aparut oameni care zic altceva, si mai mult aici, in Romania. De ce nu zic lucrul asta cei din strainatate, din Peninsula Balcanica, din Grecia, din Albania, dar spunem noi aici. Noi aici am venit ca aromâni si acum au scos-o ca noi nu suntem români, ca suntem altceva, aromânii va sa zica nu sunt români, sunt alt popor, cum zic ei, au alta limba si alta scriere. Toti ai nostri dintotdeauna au scris cum stim noi ca se scrie aromâneste si acum au schimbat-o si scriu altfel. Numai ca sa nu semene cu scrierea românească literară. Ma doare sufletul pentru conflictul asta de acum, nu vroiam asa ceva, ca eu am lucrat o viata intreaga pentru armâname, asa cum ai spus tu si acum apar oameni si voci care spun ca nu am facut nimic pentru armâname. Acuma, care este adevarul, sa spuna Dumnezeu. Eu mai mult de atat nu pot sa spun.”