Au trecut deja aproape doi ani de cand Cristi Tabara a aflat de existenta comunitatii aromanilor tulceni accesand site-ul revistei Daima. Un simplu click pe Internet avea sa scoata la iveala, prin stradania unei echipe de profesionisti, o emisiune de arhiva; pentru cei care nu au vazut-o si pentru cei care doresc sa o revada, o redau integral mai jos, in doua parti. Fac doar cateva mici comentarii:
- Cristi il intreaba pe domnul profesor aroman din sat, calificat si cu o indelunga experienta in predarea limbii romane, ce considera el ca este “graiul armânesc“, iar acesta raspunde raspicat ca este un dialect al limbii române (min. 3:45 in partea I)
- cateva secunde mai tarziu (4:20), acelasi profesor, care preda si aromana elevilor de la scoala din Stejaru, este prezentat drept “profesor de limba armenească (sic!)”. Din pacate, protevistii nu au venit pregatiti cu o minima documentare prealabila despre subiectul reportajului lor, si nici la montaj nu s-a gasit nimeni care sa observe aceasta enormitate.
- in partea a II-a (min. 1:16) Cristi il intreaba pe Tanase Tanase, cel mai batran om din Eschibaba si probabil din Romania (113 ani!), ce limba vorbeau cand au fost stramutati din Cadrilater si cum s-au inteles cu romanii bastinasi, iar acesta raspunde ca vorbeau aromaneste si ca s-au inteles fara probleme, deoarece “vorba se potriveste“.
- Aproape de sfarsit (min. 7:22), Cristian Tabara le arata telespectatorilor cum invata copiii aromanilor sa scrie in dialectul matern. Mare confuzie, un cuvant este “cu siguranta greu de citit si de inteles pentru un român“! Ce scrie unde arata Cristi cu degetul? Exact, “armânjlji“! Da’ un aromân cat de usor il citeste? Dar daca acolo ar fi fost scris, cum era normal, “armâñil’i “? Nu mai era greu, decat pentru anumiti patrioti sa dovedeasca ce diferente ireconciliabile sunt intre limba română si “limba aromână”…
- Mai departe Cristi constata si el ca toata lumea ca “bună dzuua” si “să hie” exista ca regionalisme si in daco-română, dar imediat da din nou cu băţu-n balta si zice ca “armenii (sic!) doresc si ei să hie armâni in continuare“! Ai, mă Cristi, atata diferenta nu poti si tu sa faci intre aromâni si armeni…Vizionare placuta!
Update: Cu siguranta l-ati remarcat in cateva cadre si pe Hrista Lupci. Pe 17 decembrie a implinit frumoasa varsta de 60 de ani! Tră mulţă añi s-nă bânedz lali Hrista!
Dintre multele amintiri pe care le pastrez cu maia, cele mai placute sunt cele in care atunci cand eram mic, imi spunea povesti. Si dintre toate povestile pe care mi le spunea, maia avea o slabiciune aparte pentru cele ale lui Mos Nae.
Cand am mai crescut si am inceput sa inteleg cate ceva din cele ce se intamplau in jurul meu, am aflat si de ce maia prefera intotdeauna povestile lui inaintea celorlalte: bunica mea era nepoata de var a lui Mos Nae…
Mandria de a fi o simpla frunzulita uitata pe o craca sfrijita intr-un arbore genealogic in care ai descoperit cel putin o ramura vanjoasa ce nu se va usca niciodata este, pentru oricine aflat in situatia mea, intotdeauna dublata de sentimentul acela ca orice ai face, nu vei reusi niciodata sa iti depasesti conditia de umil urmas laudaros cu un inaintas celebru: Nicolae Batzaria.
Poate ca astazi putini isi mai amintesc de el, dar Nicolae Batzaria a fost o figura proeminenta a literaturii si diplomatiei romanesti si balcanice interbelice.
Nicolae Batzaria s-a nascut in 1874 in Cruşova (Kruševo, astazi in FYROM), locul de nastere si al bunicii mele. Aici a copilarit si a facut scoala primara, iar apoi termina liceul din Bitolia, o alta localitate din FYROM locuita in majoritate de aromani. Dupa absolvire se inscrie la Facultatile de Litere si de Drept din Bucuresti, fara sa termine niciuna dintre ele insa, datorita lipsurilor materiale. Se intoarce ca profesor si director la scoala romaneasca din Crusova, apoi preda la liceul romanesc din Ianina si la liceul din Bitolia. Aici colaboreaza la revista “Lumina”, pentru ca, din 1904, sa se afle chiar la conducerea acestei publicatii. In 1908, la Salonic, fondeaza primul ziar aromanesc in adevaratul sens al cuvantului, “Desteptarea”.
Dupa primul razboi mondial se intoarce in Romania unde devine unul din capii miscarii culturale aromanesti. Intemeiaza si conduce sau colaboreaza la o multitudine de reviste si ziare aromanesti. Capitolul din publicistica ce avea sa il consacre definitiv este cel al revistelor pentru copii. Batzaria este creatorul unui personaj ce a facut cariera in epoca, si care a aparut in benzile desenate din Romania pina la inceputul anilor ‘70: Haplea. Cu ajutorul caricaturistului Marin Iorda, Haplea a devenit subiectul primului film de desene animate romanesc (1927), un scurt metraj de 300 de metri, la care a lucrat un an!
Sub diferite pseudonime (Ali Baba, Dinu Pivniceru, N. Macedoneanu), dar mai ales sub cel care l-a consacrat, Mos Nae, Batzaria scrie zeci de carti pentru copii si conduce publicatii precum “Dimineata copiilor” (1924, supliment saptamanal al ziarului “Dimineata”) sau “Universul copiilor” (1926-1944). Pe linga toate acestea, el va scrie numeroase carti in limba romana literara si pentru adulti, schite, povestiri, romane, inspirate din pestrita lume balcanica, dar uitate azi.
Ceea ce ii confera lui Batzaria statutul de scriitor autentic este renumita sa carte de “Pârâvulii” (“Anecdote”). Risipite prin revistele aromane ale vremii, prin Calendare anuale, anecdotele sale in versuri sunt tiparite, aproape integral, de catre Tache Papahagi, in 1935, in cadrul proiectului sau “Biblioteca nationala a aromanilor”. Aici se gasesc celebrele creatii “Avea cap Cole?”, “Fure, fure, nu ţ-u-arşine?”, “Vedz că scrie amirălu”, “Vor s-mâritâ moaşile”, “Cu foartica” sau “Muriţ-l’i ghine“, pline de un umor greu de egalat.
Pe linga toate acestea, Nicolae Batzaria ramane in istorie ca singurul aroman ajuns la inalte demnitati in Imperiul Otoman. In 1908 era senator de Istambul, iar in 1912 era ministrul lucrarilor publice in guvernul Junilor Turci. In 1913 semneaza, in numele guvernului turc, Tratatul de pace de la Londra, prin care Turcia europeana era redusa la orasul Istambul si o fasie de teritoriu in jurul lui. Din pacate, ceea ce isi dorea pentru aromanii lui prin acest acest act, s-a intamplat numai pentru celelalte popoare din Balcani. In statele nationale create, aromanii nu mai aveau acum nici macar drepturile obinute prin Iradeaua sultanului…
Revenit in tara, avea sa ajunga senator din partea Partidului Poporului, a generalului Averescu.
Batzaria si-a gasit sfarsitul in 1952, in lagarul comunist din Ghencea. O poveste trista, pe care maia nu mi-a spus-o niciodata.
Uniunea pentru cultură a aromânilor din Macedonia consideră Congresul aromânilor de la Tirana ca fiind contraproductiv pentru cauza aromână, la fel şi Rezoluţia congresului, care nu reflectă realitatea actuală aromână şi nu corespunde cu aceasta.
Un congres al aromânilor ar trebui să fie pan-aromânesc, la care să participe toate asociaţiile şi figurile importante ale mişcării culturale aromâne, mai ales cele din spaţiul balcanic, iar o eventuală rezoluţie să reflecte poziţiile comune a celor mai mulţi factori. Asociaţia noastră nu a fost invitată deşi in Macedonia are o activitate cultural-ştiinţifică de seamă, cum nu a fost invitată nicio asociaţie din Grecia, a aromânilor din Veria, spre exemplu. Congresul, astfel organizat, parcă a fost o adunare a unui club particular de persoane cu aceeaşi opinie. El nu poate să fie denumit un congres al aromânilor în general.
Un congres al unei comunităţi trebuie să fie organizat şi susţinut numai din membrii acelei comunităţi, fără implicarea şi mai ales fără sprijinul material al unui stat, al unui guvern. Aceasta pentru că mereu se întămplă ca cerinţele unei comunităţi să nu fie agreate de câtre stat. Statul întodeauna este de părere că oferă comunităţilor destule drepturi iar comunităţile consideră că statul le sprijină şi le oferă prea puţine. Este ilogic ca o activitate prin care se cer drepturi şi privilegii de la un stat, să fie sprijinită şi organizată chiar de câtre acel stat. Nu se poate aştepta, într-un asemenea caz, că o astfel de activitate se va bucura de un succes real. Impresia este că activitatea de la Tirana a fost organizată chiar de câtre statul român, în excluzivitate cu participanţi a căror opinie legată de aromâni corespunde cu opinia politică a statului român. Astfel, cerinţele din rezoluţie adresate statului român sunt ilogice, pentru că statul român de fapt cere statului român, statul îşi cere singur anumite lucruri!?
Se invocă anumite rezoluţii şi declaraţii ale asociaţiilor voastre, documente deci, personale privind aromânii, însă se ignoră rezoluţiile FUEN-ului, care este cea mai mare şi reprezentativă organizaţie a minorităţilor europene, cu statut de organ consultativ a CE. Fiind interesaţi şi îngrijoraţi, nu urmariţi şi nu ştiţi ce se întămplă pe plan internaţional, acolo unde şi Dv. spuneţi că vă adresaţi, privind minorităţile naţionale în general şi aromănii în special? Sau ignoraţi în mod intenţionat aceste documente pentru că ele tratează statele în mod egal şi echidistant şi cerinţele privind aromânii sunt aceleaşi şi pentru statele balcanice dar şi pentru România.Cereţi recunoaşterea aromânilor ca minoritate naţională în ţările de origine a lor, drepturi lingvistice, religioase, mass-media etc, însă în nici un caz nu folosiţi sintagma “limba aromână” pentru că nu recunoaşteţi existenţa unei limbi aromâne diferite de cea română. Atunci în ce limbă se vor efectua toate aceste drepturi? Ele nicăieri nu se realizează într-un dialect ci prin limbă. Este ilogic să cereţi recunoaşterea aromânilor ca minoritate naţională în statele de origine a lor şi în acelaşi timp să-i consideraţi ca fiind parte din poporul român. Dacă aromânii au ajuns să fie minoritate naţională în statele lor de origine (“home states”, cum spuneţi), atunci ei trebuie să fie recunoscuţi tot ca minoritate naţională şi în România, care nu este ţara lor de origine.
Nu se menţionează nicidecum numele statelor balcanice şi nu se vorbeşte concret despre fiecare stat în parte. Aceasta pentru a nu se vorbi concret despre Grecia, fiind încă “în vigoare” înţelegerea fostului preşedinte Ion Iliescu cu partea grecească, de a nu se vorbi despre aromânii din Grecia (cunoscutul “caz Grilakis”). Aceasta şi pentru a nu se pomeni Republica Macedonia, singurul stat care i-a recunoscut pe aromâni ca minoritate naţională, chiar şi mai mult decât atăt, ca “parte din poporul aromân”, cum scrie în Constituţia Macedoniei. De fapt, toate drepturile care se cer în rezoluţia de la Tirana, le sunt recunoscute aromânilor în Macedonia. Este imposibil şi foarte simptomatic să se ingnore acest fapt, în loc să fie invocat şi oferit ca exemplu şi model pentru cerinţele celorlalte state.
Foarte mult spaţiu se acordă criticilor, acerbe, am spune, împotriva organiziţiilor aromâne a căror membri şi adepţi nu împărtăşesc găndirea Dv. Numindu-i pe aceştia cu cuvinte tot mai grele, “neoarmânişti”, “extremişti”, chiar şi “talibani românofobi” (cum şi-a permis să spună un distins domn din SUA, despre care creadeam că este o persoană chibzuită şi democrată), chiar Dv. vă puneţi într-o postură extremă, de-a nu permite dreptul altora la propria opinie şi exprimare. Pe nedrept îi etichetaţi pe aromânii care consideră că există un popor aromân şi o limbă aromână, ca fiind “neoarmânişti”. Pentru că această găndire nu este nouă, ea există dintodeauna, aromânii considerându-se ca un popor distinct de toate celelalte popare, inclusiv de poporul român. Această găndire este fermă în ţările “home state” unde nimeni nu se identifică cu poporul român ci toţi aromânii se considră ca fiind un popor distinct, de sine stătător. Ca atare şi este recunoscut în Republica Macedonia. Această găndire este foarte puternică şi în România, şi este normal să fie aşa, pentru că în România aromânii au venit din “home states” ale lor, de “acasă”, deci. De aceea este incorect să consideraţi România ca fiind “kin-state” a aromânilor, stat înrudit, adică ţară mamă, cu alte cuvinte. De ce şi de unde, atunci, “neoarmânişti”, “extremişti” etc. pentru aceşti aromâni din România şi din statele “de acasă”?! Această insistenţă, vehementă, în denigrarea acestor persoane şi organizaţii, lasă impresia că adevăratul scop al congresului de la Tirana a fost de fapt anihilarea acestei mişcări, şi nu cerea a unor drepturi pentru aromâni. Altfel n-ar fi fost nevoie de atâta vehemenţă împotriva unora care se zbat pentru aceleaşi scopuri ca şi Dv. – recunoaşterea aromânilor ca minoritate în tot spaţiul balcanic şi dobăndirea unor drepturi fireşti ce decurg din această recunoaştere.
Dv. nu recunoaşteţi legitimitatea acestor asociaţii, deşi ele sunt poate mai multe şi mai numeroase ca membri şi adepţi decât asociaţiile Dv, pe care vi le autoproclamaţi ca fiind legitime. Toate asociaţiile sunt persoane juridice după aceeaşi lege şi toate au aceiaşi legitimitate. Absurd este că Dv. contestaţi nu numai legitimitatea asociaţiilor din România, ci şi a celor din Macedonia, Albania etc., care nu au aceeaşi găndire ca Dv., pe cele aproapiate a Dv., evident, nu le contestaţi!?
Se spune mereu că “neoarmâniştii” din România cer statutul de minoritate având scopuri mercantile. Pentru poziţii şi bani. Posibil să fie şi din ăştia. Însă este greu de crezut că întreaga mişcare numai asta urmăreşte. Este imposibil să se creadă că în cazul unei recunoaşteri statul va fi obligat să le-mpartă banii orbeşte acestor “neoramânişti” şi să-i îmbogăţească pe toţi. Banii statului pentru minorităţi şi acum se-mpart conform legii, pe criterii, proiecte etc. Nu înseamnă că dacă eşti declarat minoritate toţi banii statului numai la tine o să vină. De asta nu trebuie să se teamă asociaţiile “legitime”, care şi acum, după cum se pare, se cam înfruptă, cam des, şi cam mult, de bunătăţile statului, drept dovadă este şi tocmai acest congres, sprijinit de câtre statul român. Când vor şi alţii, e, atunci, e de urlat, de strigat la cer. Pentru unii da, pentru alţii ba. Depinde cum te-ai pus, cu sus-puşii.
Congresul de la Tirana, Albania, “home state”, deci, al aromânilor, s-a ţinut în limba română, ceea ce este un alt absurd. Cum este posibil să ceri drept la limbă, la educaţie, religie, mass-media în limba maternă, la un congres şi să nu foloseşti chiar această limbă matrenă? Dorim ca limba noastră s-o vorbim în altă limbă?, ca să folosim cuvintele poetului român Adrian Păunescu. De fapt, majoritatea participanţilor şi-a organizatorilor evenimentului de la Tirana nu vorbeşte aromâna, fie ea limbă sau dialect. Ei n-o folosesc în comunicarea zilnică decât în glume. În familie nicidecum. De unde atunci legitimitate de a cere drepturi.
Uniunea pentru cultură a aromânilor din Macedonia vă asigură că această reacţie nu este tendenţioasă şi duşmanoasă, ci una prietenească şi frăţească. Este doar o reacţie firească a unei asociaţii care se zbate pentru binele comunităţii aromâne, pentru recunoaşterea lor aşa cum se cuvine şi pentru realizarea drepturilor lor. Activităţile cultural-ştiinţifice ale Uniunii sunt bine cunoscute. De aceea credem că trebuie să atragem atenţia asupra anumitor lucruri şi acţiuni deviante din cadrul mişcării noastre comune pentru păstarea identităţii cultural-lingvistice ale aromânilor. Acest lucru l-am făcut până acum, îl vom face şi de acum înainte, indiferent de care va fi tabăra pe care o vom lauda sau critica.
Ca asociaţie am colaborat, şi vom colabora în continuare, prin articole, publicaţii, simpozioane etc., cu mai mulţi dintre participanţii la congresul de la Tirana, personalităţi şi intelectuali de marcă, oameni de cultură şi ştiinţă aromână, a căror activitate cultural-ştiinţifică o recunoaştem şi respectăm, şi care va rămăne în urma noastră pentru generaţiile următoare. Diferenţele de opinie nu ne vor împiedica să păstrăm relaţiile de prietenie şi de fraţi, însă nici această prietenie nu ne va împiedica să ne criticăm atunci când suntem convinşi că am realizat acţiuni nechibzuite şi dăunatoare intereselor comune ale aromânilor, cu speranţa că o să ne corectăm şi n-o să le repetăm.
Cu stimă,
Dina Cuvata, Preşedinte
Goran Kostov, Vice-preşedinte
Dintr-o noapte de decembrie a ramas doar visul de a fi Prima Doamna. Aievea? Da. Doar pentru putin. Suficient insa cat sa o vedem in toata splendoarea sa pe cea cu care aromanii s-ar fi mandrit ca este prima intre femeile unei tari intregi.
Acum, cand toti isi amintesc doar gloria pierduta a unui fals presedinte, injuraturile, vlastarul altoit, mogulii relaxanti, trucajele, sondajele sau derapajele, eu vreau sa va aduc din nou in fata ochilor ceva adevarat: lacrimile Mihaelei…
Daca cineva a ajutat un nevinovat ratacit in politica sa convinga aproape jumatate dintre romanii de pe planeta sa il voteze, acela nu a fost Vantu, Crin, Coposu, Johannis sau domnu’ Gâdea.
Aceea a fost o machidoanca.
“Video killed the radio star” este titlul unui hit al formatiei The Buggles, care a intrat in istorie ca primul videoclip difuzat vreodata de MTV.
Vedetele radioului autohton nu au fost “ucise” de aparitia, mult mai tarziu pe plaiurile mioritice, a videoclipurilor ci, in cazul despre care vreau sa va povestesc, de dorinta de a face cariera si in alte domenii, care a insemnat chiar si statutul ocazional de vedeta TV.
In ultimele doua decenii ale comunismului in Romania, o emisiune radio facea cote incredibile de audienta pentru radiourile de astazi. Emisiunea se numea “Fotbal minut cu minut” si a lasat in memoria microbistilor nume ca Ion Ghitulescu, Nicolae Soare, Gheorghe Minoiu, Adrian Fetecau, Nicolae Secosan, Sebastian Domozina, alaturi de unicul si irepetabilul Ilie Dobre.
Printre ei s-a aflat multa vreme si un aromân, a carui voce inconfundabila te face sa tresari astazi, cand, neobisnuit, o auzi la televizor: Dumitru Pelican.
Putini stiu insa ca Dumitru Pelican a facut cam toate felurile de presa. În revista “Magazin” a scris articole de medicina, fiind absolvent de Biologie, a colaborat cu revista “Munca”, a facut cronica de teatru, ani de zile conducand doua cenacluri – “Fair play” si “Miron Radu Paraschivescu”, a fost redactor-sef adjunct la revista „Comertul Socialist“, a comentat evenimente de cultura, a facut si cronica literara si cronica de evenimente culturale.
In radio a stat peste 20 de ani, la început ca student colaborator, apoi ca redactor si publicist comentator. Celebritatea i-a adus-o “Fotbal minut cu minut”. Emisiunea nu a fost niciodata suspendata, dar cenzura comunista a actionat si aici. Comentatorii nu aveau voie sa critice echipele sau arbitrii din anumite tari precum URSS sau Ungaria. Nu se agrea elogierea valorilor din tarile capitaliste, si nu era permisa pomenirea numelor unor fotbalisti plecati in Occident. De asemenea, este de notorietate cazul atacantului Universitatii Craiova, Gheorghe Ceauşilă, “botezat”, din motive lesne de inteles, C. Gheorghe.
In 1997, la 39 de ani, Pelican a plecat din radio la cerere. Simtea ca trebuie sa incerce si altceva. Dupa 1990, ca orice aromân, si-a descoperit spiritul intreprinzator. Nu a ezitat sa investeasca inclusiv in fotbal, dar dupa un campionat ca acţionar şi preşedinte la Şoimii Sibiu, si-a dat seama că “fotbalul românesc este o lume plină de mafie, murdară, cu foarte multe lucruri necurate”, care nu seamana deloc cu ceea ce stia un comentator sportiv. La sfarsitul anului 2000 a primit o invitatie din partea Ministrului Muncii de atunci, Marian Sarbu, de a se alatura echipei sale. Aici a lucrat din ianuarie pana în mai 2001, în calitate de consilier pe probleme de munca, de presa si de asistenta sociala. Apoi a fost numit director general executiv al AMOFM Bucuresti. In aceasta calitate, Dumitru Pelican apare astazi frecvent la TV, facindu-ne sa tresarim la auzul timbrulului sau inconfundabil, dezamagiti imediat de nesincronizarea cu ecranul televizorului, care ar fi trebuit sa arate, nu-i asa? gazon, balon si crampon…
Emil Carageorge: Dle Gică Godi, sunteti un nume foarte cunoscut printre iubitorii muzicii aromânesti. Cunoastem multe despre dvs., chiar pe acest blog a aparut un articol pe care vi l-am inchinat cu prilejul implinirii celor 70 de ani. Cu toate acestea, biografia pe care o stim se opreste la momentul emigrarii in SUA. Cum e viata unui aromân in America?
Gică Godi: America este o tara extraordinara din toate punctele de vedere. O societate functionala, asezata pe solide baze legislative, in care legea e una pentru toti si in care sloganul “people first” nu e o vorba goala.
Inceputul, pentru oricine, este anevoios, mai cu seama daca ajungi aici dincolo de 40 de ani, fara o boaba de engleza si neavand o meserie cu cautare. Mai adauga la asta si greutatile campului, obligatoriu inainte de ’89. Apoi, depinde si de puterea de adaptare a fiecarui nou-venit, cat de repede isi poate insusi limba, isi poate gasi primul job, fiindca chiria incepe sa curga din prima zi. Si deloc mica in marile metropole, mai ales in New York. Din perspectiva armânească – la fel, doar adaugand, ceea ce ne e specific, seriozitate, perseverenta, nestiind ce-i risipa, ca intotdeauna si oriunde s-ar afla.
La inceputul anilor ’90, dupa ce comunitatea s-a marit, cei mai multi locuiam in aceeasi zona. Eram ca o familie mai mare. Pe masura ce fiecare si-a cumparat casa/apartament, imprastierea a fost inevitabila. Dar ne simtim tot impreuna la bine si la greu, la bucurii si la necazuri, atat ca ne vedem ceva mai rar, fiindca aici drumurile sunt mai lungi. Altminteri, cultural, in sens larg, ne manifestam precum la Tulcea, la Constanta, la Bucuresti, asimiland din mers elemente de cultura americana. E drept, perspectiva mai indepartata nu e tocmai luminoasa. Vom urma soarta micilor comunitati care nu rezista acestui vacuum urias care e societatea in care traim. Avem experienta comunitatii armanilor farseroti de la Bridgeport, veche de un secol, care, incet dar sigur, se americanizeaza prin pierderea limbii si nu numai. E.C.: Corectati-ma daca gresesc: ne-ati oferit pina acum 4 CD-uri semnate Gica Godi, si urmeaza al cincilea. Puteti dezvalui in exclusivitate pentru cititorii acestui blog ce va contine el?
G.G.: Intr-adevar sunt 4 la numar pana acum. Este mai putin decat imi propusesem in urma cu 10 ani, anul aparitiei primului. Un al 5-lea isi asteapta cam demult randul.
Cat despre altele, material as avea cel putin pentru inca pe atatea. Planuri? Multe, greu de pus in practica. Cauza – costurile mari fata de vanzari, despre care la armâñi aproape ca nu se poate vorbi. Fiindca munca asta e bagatelizata; eventuala plata, asa cum se intampla in tara, vine doar prin cantatul la sindrofii, la nunti, botezuri.
Personal, lipsa din comunitatea de acasa timp de 20 de ani, din perspectiva culturala, muzicala cu deosebire, o simt ca pe o pierdere. Prezenta acolo in acesti ani de libertate si mai cu seama in conditiile noii miscari culturale armanesti, mi-ar fi fost mult mai folositoare mie si, indraznesc sa spun, nu numai.
Urmatorul sau urmatoarele albume, daca voi putea, vor include ca si pana acum, o parte cantece vechi de genuri diferite si o alta cu piese noi, originale, mai putin sau deloc cunoscute. E.C.: Orchestra care va acompaniaza este compusa din aromani? Cum reusiti sa obtineti sound-ul acela unic, pe care nu il intalnim la niciun alt artist aroman?
G.G.: Din pacate, nu se poate vorbi de orchestra, iar colaboratorii sunt din alte culturi. Si asta e unul din marile neajunsuri si marile mele nemultumiri. Am visat intotdeauna sa simt in preajma-mi bucuria, suferinta clarinei, a fluierului, dairelei (folosite de armâñi, care aduc cu ei si feeling-ul atat de necesar), care sunt traditionale, infinit mai aproape de melosul, de sufletul armanesc. Din pacate, distantele in timp si spatiu m-au facut sa recurg la total nepotrivitele instrumente electronice. A contat, e drept, si presiunea timpului.
Despre lucrul propriu-zis: date fiind conditiile si ca sa pot ramane cat mai aproape de ceea ce ne e specific, trebuie sa-mi pregatesc fiecare piesa singur, ajutandu-ma de instrumentele proprii, construind cu migala totul: introducere, ritornela, incheiere, terte acolo unde e nevoie, insirandu-le toate pe banda unui banal casetofon si apoi urmarindu-l pe colaborator sa copieze intocmai fiecare modulatie pe orga si computerul proprii. Apoi alegerea instrumentelor care se gasesc incorporate in orga, avand grija combinatiilor dintre ele. Trebuie sa adaug faptul ca la cele preluate am pastrat orchestratia facuta de buni meseriasi, fie din Macedonia greceasca, fie de la Skopje, ca in cazurile: Rina, Maria, Esta primuveara, Crechi, gione, crechi. Acelasi parcurs si cu propriile creatii. Aici insa dupa truda fiecarui vers, a fiecarei franturi melodice, si cautand, pe cat posibil, evitarea locului comun. Toate astea insemnand timp, uneori foarte lung, atat de lung, incat o piesa aparuta “peste noapte” si avand un ritm de lucru mai alert, a luat-o inaintea celei/celor aflate deja in lucru. As fi nesincer daca as spune ca sound-ul obtinut m-a multumit intotdeauna. Dimpotriva, mereu am visat altceva, fiindca mereu se poate mai bine, dar asta inseamna cheltuieli si mai mari.
In cele 4 albume, mai mult de jumatate din piese sunt originale. Si, lucru important, am intotdeauna grija, chiar si in cele de factura patriotica, sa se simta specificul melosului armânescu. Lucrul la o piesa poate sa dureze oricat, nu-i dau drumul pana nu ma conving ca poarta ceva din ce e al nostru. Varsta, experienta mai ales ma duc la infranarea entuziasmului necontrolat. Apoi, am marele avantaj ca, copil fiind, am preluat totul de la inaintasi, la ora cand erau o sursa nealterata, neatinsa de nici o influenta, cand ai nostri nici nu stiau inca bine romaneste, cand atotputernica de acum armonica nu inlocuise cantatul colectiv. Totul se desfasura dupa tipare stravechi.
De aceea tin foarte mult la ceea ce am numit cu alta ocazie MARCA/MARCILE cantecului armânescu, cum ar fi ”inghitirea” ultimului sunet, chiar a ultimei silabe de la finele frazei muzicale. Macar la cele vechi, unde orice fortare a semivocalei de la capatul frazei sa devina vocala intreaga este o mare eroare. Fiindca observ si mi-e greu sa accept un soi de nivelare, de neglijare a acestor „detalii”. As recomanda tinerilor cantareti sa tina seama de acest element specific, deloc de neglijat (bunaoara, i-ul final din al doilea vers repetat din cantecul „Unâ vâloagâ ñicâ”). Sau „more” si variantele “ore“, “re“, indiferent de pozitia ocupata. Neglijarea acestora face cantecul mai sarac, mai uscat, mai inexpresiv, il dizloca din tiparul lui de veacuri. E.C.: Dincolo de compozitiile proprii, melodiile pe care le cantati sunt in majoritate folclor aroman autentic. Dintre acestea aveti vreun cantec mai apropiat sufletului dvs. decat toate celelalte si de ce?
G.G.: Intre cele mai dragi: Tora-ñi ishii la coru, Unâ vâloagâ ñicâ, Tana ali dadi, Maro, more musheatâ s.a. De ce? Pentru ca ma transpun intr-o lume numai a noastra. Daca le respecti spiritul, tinuta lor melodica, amplitudinea, dau senzatia de spatialitate, sugereaza faptul ca vin dintr-un anume spatiu si timp. Indata ce le dai glas, te si vezi in “Corlu mari” de pe platoul montan de la Turia, Clisura ori Livadzi unde mii de armâñi imbracati in vesminte superbe si de o varietate pe care nici nu o banuiam, din toate zonele Macedoniei se bucura cantand si dansand cum o fac de multe veacuri. Este absolut fabulos ! “Easti cu videarea, nu cu spunearea !“, cum se zice la noi. E.C.: Piesa “Rina” are si o varianta pe care o cantati in duet cu Loredana Groza. Care e povestea acestei colaborari?
G.G.: Simpla. Producatoarea Loredanei avea de la Sorin, fiul nostru, albumul meu (2) in care inserasem aceasta piesa, un produs al generosului festival “Fântâna di malamâ” de la Skopje. Ascultand cu interes, s-a oprit la Rina. Fiindca tocmai atunci lucra la “Jamparale”, un album cu cantecele mai multor etnii, a intrebat cum ma gaseste. Eram inca la New York, dar vara era aproape, iar dupa sosire m-a invitat la studiourile de la Buftea unde am zabovit o zi intreaga pentru imprimare. E.C.: Dincolo de muzica, mai aveti o alta mare pasiune: poezia. Cate volume ati publicat si ce ne mai pregatiti?
G.G.: Doar unul singur, “Doruri si Mirăki”. Din pacate, vremea libertatii a sosit cam tarziu pentru generatia mea. Conditia tuturor in regimul trecut era cea cunoscuta, iar cea armânească ce sa mai vorbim. Asa incat ne cam luaseram gandul de la eventuala miscare de salvare a fiintei noastre culturale, etnice. Incercarile in planul creatiei literare erau foarte timide si cei putini care le faceam ni le citeam intre noi. Putinele productii ramaneau netiparite. Tarziu s-au tiparit cateva antologii, dar abia aparitia, eveniment pentru noi, a poemelor Kirei Iorgoveanu-Manţu (“Steaua di Dor“) ne-a mai dat curaj. Altceva, vom trai si vom vedea. E.C.: Va pun in fata unei alegeri dificile: muzica sau poezia?
G.G.: Trebuie sa recunosc faptul ca chemarea muzicii a fost mai puternica, iar cu zabava asupra cuvantului pentru cantec ma regaseam, macar in parte in lumea poeziei. Niciodata insa n-am incetat sa scriu versuri si poate ca timpul imi va ingadui sa mai adaug ceva la putinul de pana acum. E.C.: Ati vizitat aproape toate comunitatile de aromani din lume, deci cred ca sunteti cel mai in masura sa ne raspundeti: au aromanii un viitor? Care e acela?
G.G.: Nu, n-am putut vizita atatea comunitati armanesti pe cat mi-as fi dorit. As fi vazut mai multe daca n-as fi fost atat de departe in anii din urma. Ma gandesc doar la cat de mult au batut drumurile Balcanilor prietenii mei din tara. Incerc sa recuperez.
Daca au armâñil’i viitor? E greu de dat un raspuns transant. Sunt insa optimist, altfel nu m-as regasi printre cei care se straduiesc sa contribuie cum pot la aceasta incercare, probabil ultima, de a ne salva neamul de la disparitie. Suntem buni europeni, credem in destinul acestei constructii, merita stradania noastra, a tuturor. Din pacate, ne trezim cam greu, desi avem serioase temeiuri, fiindca suntem victimele unei istorii nedrepte. Vazand in ea salvarea noastra ca neam, in urma cu 10 ani, invocam cu emotie aceasta noua Europa, intr-un cantec cu tenta imnica, “Câmbana Europăl’ei”, al carui refren suna asa:
“Europă, Europă,/ Mutrea sh’ câtâ noi/ S-hârsească a mea duñeauă/ Ca ierghili di ploi”. E.C.: Va multumesc in numele cititorilor blogului meu.
Gică Godi si Loredana – Rina
Delegaţii asociaţiilor şi organizaţiilor aromâneşti reprezentate la Congresul Internaţional al Aromânilor (Tirana, 17 – 18 noiembrie 2009),
Invocând corpusurile de documente relevante ale ONU, UE, OSCE şi CoE, la care statele de origine a aromânilor („home countries”) din spaţiul balcanic sunt părţi,
Declarându-şi îngrijorarea faţă de dezinteresul autorităţilor din statele de origine a aromânilor („home countries”) din spaţiul balcanic faţă de protejarea drepturilor etnice ale aromânilor la educaţie, serviciu religios şi mass-media în limba maternă, cu grave consecinţe în deznaţionalizarea şi în marginalizarea socială şi culturală a aromânilor,
Reamintind absenţa progreselor în statele de origine a aromânilor („home countries”) din spaţiul balcanic în implementarea Rezoluţiei 1333 (1997) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei,
Îngrijoraţi de proliferarea la scară internaţională a unor entităţi ”neoaromâniste” cu falsă legitimitate (Fara Armânească – România, Uniunea Vlahilor din Albania, Asociaţia Vlahilor din Albania, ”Mandra Vlahă” – Albania, Consiliul Aromânilor/Macedonarmânilor etc.), care pretind dreptul de a-i reprezenta colectiv pe aromâni în relaţiile acestora cu instituţiile statale şi internaţionale,
Alarmaţi de tendinţele acestor entităţi ”neoaromâniste” de a manipula informaţiile istorice şi realităţile contextului prezent al existenţei aromânilor în diverse state de origine („home countries”) din spaţiul balcanic sau din statele de imigraţie, având ca efect alienarea conştiinţei identitare a aromânilor,
Reiterând specificitatea identitară cultural-istorică şi lingvistică a diferitelor grupuri de aromâni (fărşeroţi, grămusteni, pindeni, moscopoleni etc.),
În deplin acord şi în continuarea Rezoluţiilor emise de:
- Congresul de Cultură Macedo-Română din America de Nord (1 – 4.07.2005, Fairfield, Connecticut, SUA);
- Congresul perenităţii vlahilor (aromânilor) în Balcani (23 – 24.08.2003, 26 – 27.08.2005, 24 – 26.08.2007, Constanţa, România);
În conformitate cu comunicatele şi declaraţiile de presă ale Societăţii de Cultură Macedo-Române, ale Fundaţiei Cultural-Ştiinţifice Aromâne „Andrei Şaguna”, ale Asociaţiei ”Picurarlu de la Pind”, ale Asociaţiei Culturale “Aromânii din Albania”, ale Fundaţiei „Muşata Armână”, ale Fundaţiei Culturală Aromână „Dimândarea Părintească” ş.a.,
1. Avertizează asupra iminenţei consecinţelor grave pe care le va avea asupra păstrării şi conservării identităţii aromâneşti perpetuarea actualelor tendinţe de ignorare şi negare a drepturilor specifice ale aromânilor la educaţie, serviciu religios şi mass-media în limba maternă, în ţările de origine a aromânilor („home countries”) din spaţiul balcanic,
2. Condamnă mistificările prin care istoria şi identitatea aromânilor sunt deformate în statele de origine a aromânilor („home countries”) din spaţiul balcanic în scopul neacordării pentru aromâni a statutului de minoritate naţională,
3. Protestează împotriva stratagemelor şi artificiilor de interpretare a legislaţiilor prin care autorităţile din ţările de origine a aromânilor („home countries”) din spaţiul balcanic caută să nu le recunoască acestora statutul de minoritate naţională şi drepturile aferente,
4. Reaminteşte statelor de origine a aromânilor („home countries”) din spaţiul balcanic că acceptarea diversităţii etnice cultural-lingvistice şi respectarea drepturilor etnice sunt precondiţii ale integrării în structurile europene şi euro-atlantice,
5. Critică vehement încercările mistificatoare ale unor entităţi neoaromâniste cu falsă reprezentativitate şi legitimitate de a crea o nouă identitate a aromânilor, sub denumirea de ”macedonarmâni”, creând în mod intenţionat o confuzie cu denumirea tradiţională de „macedo-români”. Este o diversiune cu caracter extremist, izvorâtă din interese mercantile şi politice ale unor cercuri din România şi din afara ei, ce ignoră adevărata istorie a acestei ramuri a romanităţii răsăritene şi a dialectului aromân care, împreună cu cel dacoromân, cel meglenoromân şi cel istroromân, formează limba română.
6. Condamnă ca aberantă, provocatoare, periculoasă şi falsificatoare teza potrivit căreia aromânii („macedonarmânii”) ar fi un popor diferit de poporul român şi ar trebui recunoscuţi ca minoritate naţională în România. Aromânii au început să apară în spaţiul din nordul Dunării după formarea statelor româneşti şi numărul lor a crescut continuu de-a lungul timpului. Ei au considerat, fără excepţie, că s-au stabilit între fraţii lor, în ţara lor, având conştiinţa clară că sunt parte a neamului românesc.
7. Reafirmă apartenenţa aromânilor la românitate, deopotrivă cu dacoromânii şi indiferent de denumirea folosită în ţările de origine ale aromânilor („home countries”) din spaţiul balcanic pentru a-i numi pe aromâni.
8. Cere statului român:
- să-şi asume deplin răspunderea pe care o are faţă de românitatea balcanică, în continuitatea şi spiritul valoroasei tradiţii istorice, aşa cum rezultă şi din documentele diplomatice române şi europene;
- să-și exprime public, prin acţiuni cu relevanţă diplomatică şi internaţională, interesul pentru aromânii din afara graniţelor, în calitate de stat înrudit (kin-state) al acestora;
- să continue şi să intensifice demersurile de susţinere a aromânilor/rrămănilor/vlahilor de pretutindeni, pentru ca aceştia să beneficieze , în statele de origine a aromânilor („home countries”) din spaţiul balcanic, de drepturile şi libertăţile consacrate în documentele europene în materie, astfel încât să-şi poată păstra, dezvolta şi afirma identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă;
- să continue şi să intensifice sprijinirea în ţară a păstrării şi a cultivării dialectului, culturii şi tradiţiilor aromâneşti, şi pentru a nu se alimenta frustrările ce ar putea fi speculate şi instrumentalizate de „neoaromânişti” pentru alienarea identităţii aromâneşti şi erodarea unităţii naţionale a poporului român.
9. Solicită forurilor europene şi internaţionale îndrituite să întreprindă demersurile necesare pentru recunoaşterea aromânilor ca minoritate naţională în statele de origine a aromânilor („home countries”) din spaţiul balcanic şi pentru acordarea drepturilor ce decurg din acest statut.
10. Punctele 8 şi 9 se referă şi la celelalte două ramuri ale românităţii: meglenoromânii şi istroromânii.
11. Decide constituirea Forumului Internaţional al Aromânilor (pe bază colegială, cu întruniri periodice), al organizaţiilor legitime şi reprezentative ale aromânilor de pretutindeni, şi a unui Secretariat Permanent al acestuia (cu sediul la București), care să gestioneze problematica aromânească în perioadele dintre congrese şi să le pregătească. Statutul Forumului Internaţional al Aromânilor şi al Secretariatului Permanent vor fi stabilite ulterior.
Notă: În contextul prezentei Rezoluţii, prin “state de origine a aromânilor (« home countries ») din spaţiul balcanic” trebuie să se înţeleagă state în care aromânii sunt autohtoni, în opoziţie cu statele de imigraţie a aromânilor, în conformitate cu termenii rezoluţiei 1333 (1997) a APCE.
Incepind de astazi, bloglu armânescu se va numi “Zboarã niangrâpsiti” (“Cuvinte nescrise”).
Am luat aceasta hotarare pentru a inlatura orice confuzie legata de asocierea acestui blog cu vreo organizatie, astfel incat sa fie clar pentru toata lumea ca opiniile exprimate aici ii apartin in exclusivitate lui Emil Carageorge si nu reprezinta sau angajeaza vreo terta parte.
Totodata va informez ca am inchis site-ul revistei “Daima”, realizat de mine pe host-ul gratuit Freewebs, dar ca noul site, deocamdata in constructie, hostat pe un domeniu privat, care va cuprinde in format e-paper toata colectia de pina acum a revistei, va fi disponibil in curand prin amabilitatea dnului Camilressu.
De acum inainte vor ramane tot mai putine cuvinte nescrise!
Asociaţia Predania vă invită Marţi 24 Noiembrie 2009, ora 18.00, la Clubul Ţăranului (Muzeul Ţăranului Român) cu prilejul lansării site-ului „Proiect Avdhela – Biblioteca Culturii Aromâne”, care îşi propune să identifice, să editeze şi să ofere operele ştiinţifice şi artistice ale patrimoniului culturii aromâne şi ale celor înrudite ei. Aceste bunuri culturale, în special cele aflate în custodia publică, vor deveni accesibile cercetătorilor şi tuturor celor interesaţi în mod gratuit, accesând adresa www.proiectavdhela.ro.
Participă: George Vrana (poet, eseist), Ionuţ Piţurescu (regizor), Aleksander Zikov (regizor)
Se vor viziona filmele: „Balkan’s Digest” realizat de regizorul Ionuţ Piţurescu şi „Calea Eschibaba” în regia lui Aleksander Zikov.
Proiectul Avdhela este non-profit, neguvernamental, realizat prin activitatea voluntară a persoanelor (autori şi colectiv editorial) şi instituţiilor care, în sens larg, se ocupă cu cercetarea, evoluţia şi păstrarea culturii aromâne.
Proiectul va include şi activităţi editoriale pe suport de hârtie (cărţi, reviste, broşuri), producţie multimedia (CD audio, CD-ROM, film etc.), va iniţia şi organiza întâlniri, simpozioane, şcoli de vară, programe culturale.
Această iniţiativă culturală se adresează, în principal, aromânilor în intenţia de a oferi mijloace de păstrare a limbii, de cunoaştere a originilor, evoluţiei istorice, sociale, spirituale, dar şi popoarelor spaţiului balcanic, în mijlocul cărora trăiesc comunităţile aromâne, pentru cunoaşterea mai temeinică a acestora, pentru a li se aprecia cultura, limba, tradiţiile străvechi, pentru a fi respectate şi tratate cu demnitate de către cei cu care convieţuiesc.
Pentru toti aromânii mei dragi, care mi-a sugerat voalat sau nu, dupa publicarea pe acest blog a articolului despre imbecilitatea ideii de minoritate aromâneasca in România, ca e posibil sa se puna in discutie relatia dintre revista “Daima” si Comunitatea Aromână din România, va recomand pentru citire si reflectie un articol aparut astazi in ziarul constantean “Cuget Liber” : Chestiunea aromână şi „talibanii românofobi“.
Daca pentru a face rost de bani de la statul român trebuie sa ne inventam o noua istorie, prin care fratii nostri din Balcani vor ramane si fara bruma de ajutor care vine acum numai din partea aceluiasi stat roman, daca revista “Daima” primeste finantare din partea Comunitatii numai daca nu publica opinii contrare liniei oficial declarate a acesteia de a obtine recunoasterea statutului de minoritate pentru aromanii din Romania si a “limbii aromâne” ca limba separata de cea română, atunci eu prefer sa raman chiar si singurul aromân care va sustine in continuare ce s-a dovedit stiintific: aromâna si daco-româna sunt doua dialecte ale limbii române, prin urmare aromânii pot fi (si chiar trebuie in Balcani) declarati minoritate etnica in orice tara din lumea asta in afara de România!
