Sfârşit trist pentru telenovela “Minoritatea armână din România”

Cu o majoritate zdrobitoare, Parlamentul Romaniei a aprobat astazi că etnonimele de vlahi, aromâni, istroromâni, moldoveni etc. denumesc pe cea de român. Din acest moment oricine își spune moldovean, aromân, vlah este recunoscut ca român de pretutindeni.

Inițiat de senatorul Viorel Badea, dar sprijinit, spre cinstea lor, de toate partidele din Parlamentul României, proiectul a fost adoptat cu 293 de voturi “pentru”, 5 abţineri si 2 voturi “împotrivă”, din care unul al lui Costică Canacheu, adică al intereselor neromânești pe care acesta le reprezintă.

Practic, acest vot redă demnitatea de a fi român milioanelor de români care, ca urmare a evoluției istorice departe de Țară, și-au însușit sau au fost recunoscuti sub denumiri istorice românești.

Amendamentul trecut azi prin Camera Deputatilor are urmatorul continut:

Articol unic: Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, se modifica dupa cum urmeaza:

Articolul 1, alineatul (1) a) se modifica și va avea urmatorul cuprins:

ART. 1. alin (1) a) drepturile persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor Romaniei, indiferent de modul în care aceștia sunt apelati (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi,vlasi, volohi, macedo-armânji, precum si toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni;

Si gata. :) Finalul lacrimogen era previzibil o data cu pierderea procesului hilar prin care statul român era obligat sa recunoasca fantasmagoria unei asa-zise “minoritati nationale a armânilor”…

De fapt, in naivitatea lor, neoarmanistii isi inchipuiau că nivelul intelectual al unei populatii de vreo 22 de milioane de oameni este mai mic sau egal cu media IQ-ului unui ONG guraliv zis Comunitatea Aromânilor din Romania, care desi are in titulatura o referire la “aromâni” ii indeamna pe acestia sa se declare la recensamant “armâni”, termen care in viziunea sa ar denumi o alta etnie. Si atunci pe cine reprezinta aceasta organizatie?

Mai departe, Legea Minoritatilor – care asteapta si ea de mult sa fie votata – va prezenta interes doar pentru Vadim si Tokes, pentru că un calcul politic elementar arata ca daca legea nu va fi supusa la vot (a se citi adoptata) in aceasta legislatura, ea va fi cu siguranta in legislatura urmatoare, pentru ca nici macar senzationalul partid al norodului nărod nu este creditat in sondaje cu suficiente procente pentru a guverna singurel in prime-time.

Iar daca va fi discutata in Parlamentul cu actuala majoritate, Legea Minoritatilor are foarte multe sanse sa se revizuiasca, dar sa nu se schimbe nimic in esenta ei, avand in vedere o declaratie mai veche a lui Viorel Badea:

“Comisia pentru românii de pretutindeni din Senatul Romaniei, în virtutea atribuţiilor sale si în contextul dezbaterilor pe legea minorităţilor, atrage atenţia tuturor celor interesaţi, inclusiv instituţiilor oficiale ale statului român cu responsabilităţi în domeniu, asupra unui adevăr axiomatic, temeinic şi de mult timp dovedit cu argumente ştiinţifice istorice, lingvistice şi etnografice: aromânii sunt parte a poporului român, aromânii nu sunt şi nici nu pot fi vreodată consideraţi drept minoritate naţională în România.

O bogată şi valoroasă literatură de specialitate, românească şi străină, produsă mai ales în ultimele două secole, a demonstrat irefutabil că aromânii nu sunt nimic altceva decât o ramură a poporului român şi că dialectul vorbit de ei, împreună cu alte dialecte înrudite (dacoromâna, meglenoromâna, istroromâna), formeaza limba română. Cele mai prestigioase foruri ştiinţifice ale ţării noastre, în frunte cu Academia Română şi institutele sale specializate (Institutul de Istorie „N. Iorga” şi Institutul de Studii Sud-Est Europene, de pildă), au demonstrat şi au acreditat definitiv concepţia conform căreia aromânii, în întregul lor, reprezintă ramura sud-dunăreană a romanităţii orientale, cea din care s-a format, de-a lungul secolelor, la nord (în spaţiul carpato-danubiano-pontic) şi la sud de Dunăre (în spaţiul balcanic) poporul român și limba română. Aşadar, aromânii nu sunt un popor diferit de cel român. Spre deosebire de statele moderne de la sud de Dunăre, în sânul cărora aromânii trăiesc ca minorităţi naţionale (cu sau fără recunoaşterea oficială a acestui statut de către autorităţile respective) în România, spaţiu geografic spre care ei au năzuit şi în care au văzut mereu patria-mamă, aromânii nu sunt şi nici nu pot fi consideraţi sau recunoscuţi ca minoritate naţională. Pentru că, reiterăm un adevăr ştiinţific proclamat – printre alţii – de somităţi ale cercetării istorice, filologice şi etnografice de talia lui A.D. Xenopol, Gh. I. Brătianu, N. Iorga, Ioan Bogdan, C.C. Giurescu, Matilda Caragiu-Marioţeanu, Şerban Papacostea, Nicolae Şerban Tanaşoca, Thede Kahl, aromânii din România sunt români, iar idiomul vorbit de aceştia este un dialect al limbii române.”

Povestea de azi insa nu se termina aici. De fapt, ea de abia aici incepe: :)

Deputatul PDL Costică Canacheu a declarat, în plen, că el este “armân” :!: şi a spus că acest proiect este împotriva tuturor reglementărilor europene:

“Ar fi o ocazie să mă radicalizez, dar nu o să fac asta. Am să spun că vă iubesc şi, cu siguranţă, am să-mi recâştig numele meu de armân, de macedo-vlah, de rrămân, de fărşerot. Am să-mi recâştig numele, pentru că această lege, votată la Bucureşti cu numai două voturi împotrivă, este împotriva tuturor reglementărilor europene, convenţiilor privind drepturile omului, a Consiliului Europei, a tuturor acelor lucruri pe care statul nostru le-a semnat. Stat al nostru care prin delegaţia la Consiliul Europei a iniţiat, a susţinut şi a adoptat Recomandarea 1333 care se referă la limba şi cultura aromânilor. Astăzi, îi desfiinţaţi pe aromâni, rrămâni, fărşeroţi, cuţovlahi, armâni, cum le mai ziceţi acolo, în textul de lege şi le spuneţi în felul următor: sunt români de pretutindeni. Adică, dumneavoastră sunteţi români şi eu sunt român de pretutindeni. Nu, domnilor, cultural şi lingvistic sunt român, m-am născut, m-am educat aici. De origine etnică sunt armân. Asta este realitatea, acesta este adevărul şi adevărul va ieşi la suprafaţă. Vă mulţumesc şi vă declar încă o dată: vă iubesc”, le-a spus Canacheu deputaţilor.

După şedinţa de plen, un grup de reprezentanţi ai ONG-ului autointitulat “Comunitatea aromână din România”, din filialele Tulcea, Bucureşti, Constanţa, Ialomiţa, în frunte cu Canacheu, au protestat pe holul Parlamentului, cântând Imnul Aromânilor. Ei au declarat presei că sunt cetăţeni români de etnie aromână şi vor să fie recunoscuţi ca etnie aromână, şi nu să fie trecuţi în categoria românilor de pretutindeni.

Aceştia au încercat să-i expună premierului Victor Ponta nemulţumirea lor, însă primul ministru le-a răspuns să vorbească cu Cristian David, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, şi că proiectul a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Culmea, legea a fost votată si de UDMR şi salutată de la tribună de Antal Istvan.

 

 

Cititi si:
C.M.A. – din nou pe culmile penibilului
EXPLOZIV! Un deputat din Parlamentul ROMÂNIEI vrea să-și schimbe ETNIA! Vezi AICI cine este, ce a fost și ce vrea SĂ DEVINĂ!

About these ads
Scrie un comentariu

66 comentarii

  1. J.R

     /  08/05/2013

    oaaaaaa, nu se poate, telenovela trebuie sa mearga mai departe! In ce film mai joaca Costachita, junele-prim, unde va mai intinde latul pentru becate?

    Răspunde
  2. Yanni

     /  08/05/2013

    Dl. Canacheu si alttii ca domnia sa, pusera ochii pe. banii europeni. Dar nu s-a potrivit cum dorea domnia sa.

    Răspunde
  3. adim

     /  08/05/2013

    Nu neaparat, poate ca nici Canacheu si nici altii nu sunt cozi de topor, poate ca nu inteleg sau nu vor sa inteleaga increngatura. Atata timp cat nu sunt dovediti…apoi mai este vorba si de orgolii…

    Răspunde
  4. Godot

     /  08/05/2013

    Nasol moment. Mijto coliva.

    Răspunde
  5. Felicitări sincere, Izabela. Uite că unele lucruri (care țin mai ales de suflet, nu de autostrăzi sau economie) funcționează în țara asta… :)

    Răspunde
  6. Canacheu ne iubeste in mod repetat, totul nu este pierdut! Si in fond cine il impiedica pe el sa se numeasca Aroman, Faserot, sau ce a mai spus? Pentru Romania, se numesc Romani de pretutindeni, pentru a nu complica situatia si a sublinia unitatea. Dar fiecare roman poate sa se numeasca apoi in mod specific – Oltean, Dobrogean, Banatean, etc. Deci si Faserot sau Aroman. Cine ii explica lui asta?

    Răspunde
  7. Ovidiu

     /  08/05/2013

    Un pas in directia corecta.
    Sintagma vag-hazlile “romani de pretutindeni” dar fara a preciza la cine ne referim a fost folosita in legea din 2007 pentru a nu ne supara vecinii din Balcani. Dealtfel si acum Ministerul de Externe a dat “aviz negativ” acestui amendament. O sa vedem in lunile urmatoare cine se supara.

    Răspunde
    • Ovidiu

       /  09/05/2013

      Romania trebuie sa-si faca simtita prezenta in Balcani. Degeaba le spunem aromanilor din Balcani sa isi asume identitatea romaneasca, sa profite de ea ca ca sa se organizeze comunitar daca nu le si oferim protectie si reusurse (financiare, culturale si dimplomatice). Ei vad ca nu contam de fapt si se orienteza functie de realitatea locala in tarile respective.

      Răspunde
  8. vlad

     /  09/05/2013

    Daca o sa ne uitam tot timpul in turul pantalonilor altora sa vedem ce zic …cainii o sa ne manance – si as spune ca o meritam!

    “romanii de pretutindeni” nu este cea mai fericita alegere, probabil ca trebuia optat pentru “romanii din afara granitelor”

    E ceva, unii isi mai spala imaginea in felul asta.

    Răspunde
  9. Fără glumă, trebuia să declarăm și secuii ca fiind români. Români de expresie maghiară, desigur. Chiar nu glumesc, deși mi se pare și mie caraghios, că nu cred să existe secui altundeva, decât, poate, emigrați de la noi.

    Răspunde
  10. bebetto

     /  09/05/2013

    sunt munguri de expresie secuiasca din Regiunea Totonoma Gugunuma

    Răspunde
  11. Mihai

     /  09/05/2013

    Da’ cu noi oltenii, cum ramane? :))

    Răspunde
    • Frate Mihai, ai dreptate, pe noi, oltenii, nu ne-au băgat. N-avem decât să îi declarăm noi pe toți ceilalți olteni onorifici.

      Răspunde
  12. Ia uite-i aici pe toti aliniati, ce voci au:
    Stire la TVR
    Va sa zica mai jucam doua reprize de prelungiri: o sa-l roage pe Băse sa n-o promulge si apoi o s-o conteste la Curtea Constitutionala. Cred ca mai trebuie sa ne cumparam niste pungi de slânciu :) că avem ce vedea!

    Răspunde
  13. makedonarman

     /  12/05/2013

    Crezi tu ca s-a terminat! Am sesizat deja Avocatul Poporului:

    “Consider că legea adoptată pentru modificarea art. 1 alin. 1 din Legea nr. 299/2007 contravine principiilor respectării şi promovării identităţii, al diversităţii şi al pluralismului, fiind de natură a crea o injustă şi nejustificată diferenţă de tratament între grupurile etnice şi persoanele aparţinând acestora.
    Fiecare individ are dreptul la propria identitate etnică, are libertate de gândire şi de conştiinţă, nimănui neputând a-i fi impus să-şi asume o identitate etnică ce nu corespunde convingerii sale interioare cu privire la adevărata sa identitate.
    Dincolo de orice sprijin pe care Legea nr. 299/2007 l-ar garanta în beneficiul unor persoane, nimeni nu poate fi asimilat în mod direct unui grup etnic, fără consultarea sa şi fără a ţine seama de voinţa sa liber exprimată, iar cadrul legislativ adoptat în plan intern trebuie să asigure individului respectul identităţii şi dreptul de a trăi fără a renunţa la această identitate, fără nicio discriminare între persoanele ce se identifică ca aparţinând unui grup etnic sau altul.

    Forma adoptată de Parlament pentru modificarea art. 1 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 299/2007 vatămă drepturile şi interesele legitime ale persoanelor de origine etnică armână care îşi recunosc şi declară o identitate etnică specifică, prin asimilarea acestora în cadrul unei etnii cu care aceştia nu se identifică şi nu şi-o asumă.
    Subsemnatul sunt cetăţean român şi în această calitate recunosc şi respect valorile statului român, însă originea mea etnică este una distinctă: vorbesc o limbă diferită, am o cultură şi tradiţii proprii pe care doresc să le păstrez, să le promovez şi să-mi fie respectate.
    Iar vătămarea ce mi-a fost cauzată prin asimilarea mea directă, peste voinţa, convingerea şi conştiinţa mea, în categoria „românilor de pretutindeni” nu poate fi înlăturată decât prin constatarea neconstituţionalităţii legii pentru modificarea art. 1 alin. 1 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

    Date fiind atribuţiile Instituţiei Avocatului Poporului, vă rog să analizaţi argumentele expuse prin prezenta cerere din perspectiva principiilor şi valorilor constituţionale şi comunitare şi în consecinţă, în temeiul art. 13 lit. e) din Legea nr. 35/1997, să sesizaţi Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea înainte de promulgare a Legii pentru modificarea art. 1 alin. 1 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.”

    Noi suntem armanji, nu aromani!

    Răspunde
    • Godot

       /  13/05/2013

      Voi sunteti bolnavi mintali, nu sunteti nici macar ticalosi!

      Pur si simplu sunteti niste analfabeti nebuni.

      Răspunde
    • Da, domne, mai avem de mancat multe pungi de slânciu :)

      Răspunde
    • shuitza

       /  14/05/2013

      “Dincolo de orice sprijin pe care Legea nr. 299/2007 l-ar garanta în beneficiul unor persoane, nimeni nu poate fi asimilat în mod direct unui grup etnic, fără consultarea sa şi fără a ţine seama de voinţa sa liber exprimată, …………………………………” . Pai foarte corect. eu de ce as fi asimilat makedoarmanilor, armanji(sper macar ca acest cuvant nu deriva din puiul iepei)..s.a.m.d. pe care le descopera unii de cativa ani incoace.in ritmul asta o sa fim mai putini decat numele sub care ar trebui sa fim cunoscuti.
      PS eu nu contest dreptul vreunui arman(aromana il numesc eu sau macedo-roman) de a fi cum se considera. cum simte, spun eu. ma deranjeaza cei care vorbesc in numele TUTUROR acestor oameni. si, daca mi-ati da si argumentele istorice, arheologice, lingvistice si oricare doriti, domnii din CAR(-ul nu stiu cui) atunci ma alatur. Armanlu nu cheari.

      Răspunde
    • Stafia cu Ghiară de oţel

       /  15/05/2013

      anakoina eroazy belzebut aarmîînJJ…Viinnooo………………

      Răspunde
    • iani

       /  18/05/2013

      Bravo! Bine ati facut, pentru ca este o lege care nu tine cont de realitate.

      Răspunde
  14. WeWe Culturistul

     /  13/05/2013

    da, da, insa trebuia sesizat si avocatul poporului de la casa alba, casa scanteii, casa cu lei, casa Albei ca Zapada, casa pinguinilor de la ecuator, CasSa Loco…

    livolutie, cu vatamare grava, tre’ certificat medico-legal de la Tartuffe

    Răspunde
  15. stefan

     /  13/05/2013

    Dle makedonarman, am o curiozitate: de cate zeci de mii de semnaturi este sustinut demersul d.voastra?

    Răspunde
    • Godot

       /  14/05/2013

      Demersul d-lor poa` sa fie sustinut de 101% din populatia planetei, de extraterestrii care ne-au vizitat si de aia care o sa ne viziteze si de toti mortii care au votat la referendum.
      D e g e a b a!

      Este egal cu zero (0) cate zeci de mii sau miliarde de semnaturi il sustin. Chiar nu intelegeti un lucru elementar, referitor la natura chestiei?

      Răspunde
  16. Cezar

     /  16/05/2013

    Ma intreb care dintre cei care sustin teza romanismului cu lapte si miere va fi Tuone Udaina al aromanilor!

    Răspunde
  17. Stafia cu Ghiară de oţel

     /  17/05/2013

    v-a fost mai bine cand va vanau grecii ca pe caini?

    Răspunde
  18. Cezar

     /  17/05/2013

    Foarte greu. Dar poate mai greu a fost la Gherla, Aiud, Pitesti, pe front in linia intai unde ne-a trimis Antonescu ca eram legionari, si in multe alte locuri dragi noua in Romania. Mai ales in Cadrilater unde am fost primiti cu focuri de arma de comitetul de primire bulgar furios si cam proprietar.

    Răspunde
    • Marimar

       /  17/05/2013

      Bai Cezarica cat ai suferit, macar acum nonagenar sa traiesti linistit. Ce-ti fac aia 5 copii, vine vara acum li se umplu hotelurile. N-au ei prea multa carte dar au muncit mult si au impartit pe unde trebuie, si tu i-ai ajutat cu relatiile la prim secretar. Ai 10 stranepoti?

      Termina-te cu lamentarile ca n-au suferit unii mai mult ca altii din ’30 pana-n ’89.

      Răspunde
      • Cezar

         /  17/05/2013

        Raspunsul tau e offtopic. Eu i-am raspuns Stafiei in acelasi fel in care a si fost intrebarea. Zeflemeaua tonului din raspunsul tau o iau ca pe o gluma buna.
        Vorbim aici de nevoia noastra de pastrare a traditiilor si obicieiurilor. Nu se poate face asta cu scoli in limba romana. Intentiile statului roman au fost sublime, dar ineficiente. Militez pentru recunoasterea drepturilor noastre culturale ca populatie a Balcanilor, asa cum au fost si precizate in Iradeaua sultanului din 22/23 mai 1905.

      • Probabil ca trebuie sa te mai informezi in legatura cu subiectul “Iradeaua”. Te ajut si eu putin: https://daimadeadun.wordpress.com/tag/iradea/

  19. Fantoma cu Ghiară de oţel

     /  17/05/2013

    Nu Poporul Român v-a primit aşa, nu el va trimis la Canal, Gherla, Aiud, Sighet, Piteşti …. Respectul nostru rămâne intact pentru cei care şi-au păstrat prin vreme Legea şi Credinţa.
    Aici aţi fost întotdeauna acasa. După asta începe tăcerea.

    Răspunde
    • Cezar

       /  17/05/2013

      Pai atunci care e problema cu progromul grec?! Eu nu sunt grecoman, te asigur ca nu este cineva care sa-i urasca mai mult pe greci. Dar nu pot fi sedus atat de usor aceste idei cu Romania. Si sa-ti spun si de ce. In Romania nu sunt mai mult de 30.000 de aromani. In Grecia sunt cel putin cateva sute de mii, ca sa nu gresesc nu ma lansez in speculatii ca numarul lor ar fi mai mare. Si pentru ei trebuie sa militam, din pacate nu reusim nimic cu propaganda romaneasca acolo. Du-te la Aminciu(Metsovo) si zi ceva de Romania si vom vedea ce reactie vei genera. Grecia e in UE, nu recunoaste minoritatile, nu mai poate fi presata cu nimic din acest punct de vedere. Pe simpatriotii mei de acolo nu ii vom salva cu romanismul. De aceea, cred ca o solutie care sa fenteze sau sa evite un conflict deschis cu Grecia este necesar. In niciun un caz cu Romanii de pretutindeni.

      Răspunde
      • Marimar

         /  17/05/2013

        Cezar Culeţu, rumănule, de ce scoti pasarele pe gura? Deci unchiul tau vorbeste asa doar ca sa-i mearga bine in politica? Stai ca-i scriu ca mi-e pretenar de feisbuc.
        Va rog indreptati-va atentia pe feisbuc sa vedeti pe pagina deputatului basist (desigur legionar, detinut politic, chinuit) Danut Culetu o adevarata ofensiva = ) )

        Pentru restul lumii uite ce parere au mincenii (din Meţovo unul din satele mai pupingreciste ca si Livezi- in realitate romanismul e latent) si cam cum se poarta discutiile …de la minutul 12.00

        Asta cu hai sa mintim si sa inventam popoare -ca poate nu se supara grecii si ii lasa sa fie antici macedoneni cu limba in scoli si toate drepturile- nu o inghite nimeni intreg la bila.

      • Cezar

         /  17/05/2013

        Doamna/Domnule Marimar, mor de frica ca ma ameninti cu unchiul. In primul rand, imi rastalmacesti cuvintele, in niciun caz nu am spus ca opiniile dlui Dan Culetu ar fi altele decat cele sustinute in articolul respectiv. Cat despre Metsovo, reportajul a fost realizat de TVR, iar pe dna respectiva o cunosc si, intamplator, am luat parte si eu la emisiuni, iar o parte regizata exista desigur. Ce va asteptati ca dna Maria Cica sa filmeze aromani suparati din Metsovo? Ma indoiesc. Vezi aici si prima parte a reportajului si cum a fost plecarea in Romania, daca vrei sa fii corect pana la capat!

      • Marimar

         /  18/05/2013

        Parte regizata in Grecia pe dracu, aromani suparati?!, hai ca ingheata apele. Nu vezi ca peste tot vorbesc frumos de scolile romanesti, chiar si-n partea asta de reportaj pusa de tine. Ailalta cu ” plecarea din cauza propagandei romaneasti” e fix repetarea papagaliceasca a indoctrinarii grecesti ce li s-a inoculat de mici. Pe tine cine te-a inoculat Cezar Culetu rumanule devenit armanj?

    • Din cate stiu, ura este interzisa pe acest blog. Uite ca am gasit ceva pe net, poate are legatura cu tine: http://observator.ro/201448/deputatul-culetu-vrea-sa-stie-ce-planuri-are-statul-pentru-aromani-201448.html

      Răspunde
      • Cezar

         /  17/05/2013

        Nu are legatura cu mine. Fiecare este liber sa aiba opinia. Danut Culetu este om politic, este normal sa aiba opiniile sale.

      • Cezar

         /  18/05/2013

        Marimar, eu chiar am luat parte la emisiuni filmate de dna Maria Cica si imi permit sa vorbesc. Ea initial face un fel de pre-emisiune fara filmare in care vorbeste in prealabil cu subiectii sa afle cam despre ce se va vorbi. Deci vorbesc in cunostinta de cauza. Problema cu propaganda este ca statul roman a avut posibilitatea sa rezolve problema aromanilor la congresul de pace de la Bucuresti din 1913. Reprezentanti ai aromanilor au sustinut creearea unei republici vlaho-albaneze in sud in care sa fim direct reprezentati. Titu Maiorescu si delegatia diplomatica romana au ales varianta romanismului, respectiv a aducerii aromanilor in Cadrilater, teritoriu recent castigat. Si au fost adusi doar cateva zeci de mii,desi erau poate sute de mii care vroiau sa vina. Iti dai seama ce au simtit cei care nu erau grecomani si se vedeau abandonati de cei despre care credeau ca le sunt frati? Normal ca pana la urma s-au obisnuit cu ideea de a fi greci

      • Marimar

         /  18/05/2013

        esti total neconvingator:
        1. n-are cum Maria Cica sa faca repetitii prin Grecia cu mosnegii aia din Metovo. Daca zici ca e lumea suparata pe romani in Metovo vorbesi fie in necunostinta de cauza fie esti rauvoitor.
        2. la pacea de la Bucuresti nu avea cum sa aiba castig niciun proiect de creere a unei Albanii aromano-albaneze! Taman pentru zona aia se confruntasera Grecia, Bulgaria si Serbia!!! Cum sa vina Carol repede sa ia casul din gura vulpii grecesti si sarbe?!
        De ce ca s-a bagat si Romania pentru cateva zile cu armatele spre Sofia??
        Tratatul de pace era facut sa ia peninsula balcanica din mana rusil…pardon bulgarilor.
        Cine sa ia teritoriul Macedoniei si imprejurimile ei, Romania? Romania a luat si ea ce a putut.
        3. Nu de-aia s-au obisnuit ca-s greci motive sunt lipsa de educatie si obscurantismul rural, indoctrinarea greceasca si traiul imbelsugat din ultimii ani.

      • Cezar

         /  18/05/2013

        Si inca ceva, Marimar. Tocmai ca se batusera pentru zona aia, si precum sustii aici sus si tare ca aromanii sunt romani, trebuia sa faca ceva concret pentru ei. Nu sa ia 20000 si sa la se de izbeliste alte sute de mii acolo. Din pacate, cu interlocutori ca tine care cred ca le stiu pe toate, este destul de dificil de vorbit, dar, ma rog, asta e alta poveste. Cat despre Mestovo, ma refeream la faptul va foarte multi de acolo chiar nu vor sa fie romani, ei sunt foarte ok asa, vlahi de cetatenie greceasca. Si noi trebuie sa facem fata acestei evidente. Nu sa ne amagim sub patura calduta a roamnismului.

      • Marimar

         /  20/05/2013

        Vezi ca esti neconsecvent barbate? Acum zici altceva, nu ca ar fi suparati pe romani ci ca foarte multi nu ar vrea sa fe romani ca ei sunt foarte bine vlahi de cetatenie greaca. Vrand nevrand si unii chiar fara sa stie SUNT ROMANI, in limba din Metsovo- vlahi. De altfel noi romanii, oficial prin noua lege adoptata ii consideram pe toti vlahii romani. De s-ar considera majoritatea vlahi si nu greci ar fi mult mai bine.
        Cine a lasat de izbeliste? Tot sistemul scolar a functionat pana la comunism
        Nu le-oi sti pe toate dar un lucru stiu, sa generalizezi cum ai facut tu mai sus e infantil si rauvoitor.
        Infantila e si ideea ca ar fi putut pleca toti.

  20. Cezar

     /  17/05/2013

    Imi pare rau, draga Izabela, ca nu-mi permiti sa-ti raspund, asa ca o voi face printr-o noua postare. Din pacate, nu va vad cum poti face ceva pentru armanii din Grecia de azi promovand romanismul si unirea de la 1918. Ideea cu Ionita e buna, problema cu Ionita este ca este revendicat si de bulgari, iar mai nou se pare ca ar fi cuman. Foarte putina lume stie de Asanesti.

    Răspunde
    • Astept cu mult interes guest post-ul tau pe blogul meu! Merci.

      Răspunde
    • Cezar @ “Ideea cu Ionita e buna, problema cu Ionita este ca este revendicat si de bulgari, iar mai nou se pare ca ar fi cuman. Foarte putina lume stie de Asanesti.” – asta cu mai nou se pare ca ar fi cuman le intrece pe toate. Nu vedeti ca ii baga pe Cumani in fata de fiecare data cand nu le place ceva la Romani. Ce inseamna Cumani – cand s-a ispravit asimilarea lor? Asa si Wulfila al Gotilor, era de fac Capadochian, nu? Ca avea tata sau bunic Capadochian, si de acolo venea si stiinta de carte!

      Dar mult mai la subiect, am citit in zilele astea pe acest blog urmatoarele. Un contribuitor documentat in istoriografia Greaca medievala, relata o fastuoasa nunta intre un Bizantin si o fecioara a Ungariei – nunta pentru care Grecii au incercat sa extirpe banii prin taxe de la Aromani. Iar in numele lor s-au prezentat fruntasii lor, Ionita Asan – si a fost palmuit de imparat. Daca aceste detalii sunt intr-adevar explicte in sursa – caci trebuie anumita precautie, oamenilor uneori le place sa contopeasca sursa cu concluziile logice proprii – atunci socotesc ca nu prea mai este loc sa discutam de Cumani. Iar niste itsorici ar trebui sa stie lucrurile astea. Iorga, din cate stiu, ii considera pe Asanizi Aromani, si era un istoric serios si critic. De vazut!

      Răspunde
      • Cezar

         /  18/05/2013

        Draga Domnule Preda, credeti-ma ca si eu cred ca Asanestii erau probabil vlahi. Dar, din pacate, nu avem un PR bun aici. Mai toata balcanimea, in funtea cu grecii, care sunt foarte iubiti in vest, considera in corpore ca vlah in Balcani nu mai inseamna neaparat latin, ci ca in timp denumirea desemneaza toate populatiile de pastori din regiune, indiferent de etnie. E clar care sunt considerentele lor, dar cu astia avem de a face.

    • Cezar

       /  18/05/2013

      Din pacate, istoria nu este telenovela, Marimar.

      Răspunde
  21. Nicolae

     /  17/05/2013

    d-le Cezar, problema, cu d-ta, e ca pui lucrurile in niste termeni…
    Nu e vorba de a-i uri/iubi pe greci, nu e vorba de “propaganda romaneasca”, de “romanism”, nici macar de a “milita”, e vorba de adevarul istoric, vizibil si acum. Nu mai spun ca scoti cifre din burta care ma determina sa cred ca esti, pur si simplu, aiurit, de parca ai scoate oualele din cosul bunicii. Aromani au trait tot timpul aici, organizat si masiv au venit in Cadrilatar, este adevarat. Nu e vorba nici macar de “a ajuta”, ci e vorba de raspunderea statului roman ca cei de acelasi neam cu noi sa nu se piarda, sa invete in aromana, fireste. Normal ar fi sa se invete, cel putin facultativ, si romana, ca oamenii sa se convinga singuri care este distanta intre aromana si romana.

    ps: Cam toti romanii stiu de Asanesti, cei mai multi au invatat la scoala.

    Răspunde
    • Cezar

       /  17/05/2013

      Nu va cunosc personal, ca sa imi permit un ton ridicat ca cel pe care il folositi dvs la adresa mea. Nu inteleg la ce adevar istoric va referiti. Numarul aromanilor l-am luat din date oficiale in cazul Romaniei, iar in cadrul Greciei se stie de toata lumea interesata cat de cat de acest subiect ca sunt cel putin 100.000 acolo. Deci nu inteleg tonul cu bunica, eu nu am atacat pe nimeni. Cat despre Asanesti, nu fiti asa de sigur.

      Răspunde
  22. Nicolae

     /  17/05/2013

    Cat de tampit ar putea sa fie statul roman (ca nu mai e ce a fost odata, e cert!), Romania, ca sa aiba minimul interes sa-i “romanizeze” pe aromani, cand intotdeauna, este stiut, o ticluiala de genul asta, daca ar fi sa fie, naste exact efectul contrar. Si pentru ce? Aromanii vin cu legaturi de familie puternice, de la care am avea ce invata, cu traditii bogate, cu istoria lor rezistenta.

    Cum nu s-a stiut, pana intr-o vreme, cati aromani sunt in Romania, cum drak sa te apuci sa-ti treci neamurile in catastif, asta nu se face cu strainii ?

    Răspunde
    • Cezar

       /  17/05/2013

      La recensamantul din 2002 aromanii au avut posibilitatea sa se declare ca atare. Si au reiesit 26000.

      Răspunde
  23. Nicolae

     /  17/05/2013

    Cezar, nu-ti spun ce fac cu statisticile oficiale, indiferent ale cui sunt. Numai in Dobrogea sunt cel putin 40 000 – 60 000. Cifra REALA a aromanilor din Romania este de 150 000 – 200 000. Sunt convins ca stii si cifra REALA aproximativa a aromanilor din Grecia, intre 800 000 – 1 500 000.
    Grecia este o tara mica, mostenitoarea unei culturi mari, aflata in plina criza. Grecii sunt un popor mic, ce rost are sa ne mai ascundem? Daca stranuta Turcia, aflata in plina expansiune economica, o data, le scufunda toate insulele. Poate ca ar fi dezamagitor pentru americani, fiindca vor sa le cumpere. Ca sa nu mai spun cat a inceput sa-i iubeasca Germania, nemtii chiar stiu ce este ura.
    E vesel ca unora le tin de cald statisticile. Pana o sa rabufneasca.

    Răspunde
  24. Nicolae

     /  18/05/2013

    Cezar, dupa statisticile pe care le-ai citit matale, in Timoc mai sunt cateva case de “vlahi”, cand colo Timocul e tot romanesc!

    Cezarica, aromanii “au avut posibilitatea” sa se declare aromani, mare hotoman esti, era sa spun inocent, fix in miezul branzei!

    “Cat despre Asanesti nu fiti atat de sigur”, ai, ma, cezarica, ia uite cat de plebeu-vulgar, ce ton, ce limbaj, imi fac autocritica! Adica Kekaumenos, contemporan, care lasa marturii scrise despre vlahii pe care ii ura nespus, tragea pe nas? La fel si Nicetas!
    Ia sa facem noi putintica istorie: pai, fratilor, legaturile dintre ungurasi si greci sunt vechi de cand lumea, dar cum? Sa vedem ce spune Nicetas…

    …la anul 1115 imparatul bizantin isaac anghelos II urma sa se insoare cu fiica regelui ungar bella III, iar cheltuielile unei nunti cu tam tam si fast, cum le sade bine unor ungurasi de marca si grecotei asemenea, se ridicau la o suma imensa. De unde credeti ca s-au gandit sa ia parale? Pai in primul rand de la aromani, fireste, dupa ce le-au marit taxele pe cresterea animalelor. Iar vlahii s-au suparat si i-au trimis soli la imparat pe fratii Petru si Ioan Asan, fruntasi printre ai lor. Desi solii au fost respectuosi, imparatul i-a luat la palme si i-a umilit in fata intregii adunari, apoi i-a gonit acasa! Asa au inceput toate.

    Răspunde
    • Cezar

       /  18/05/2013

      Nu contest faptul ca ar putea fi protoromani, vlahi, nu la asta ma refeream, ci doar la faptul ca nu cred ca sunt foarte cunoscuti de romani in general. Chiar si de cei cu scoala.

      Răspunde
    • Cezar

       /  18/05/2013

      O intrebare totusi, cum explicati ca, desi frati, Asan si Caloian poarta acelasi nume mic? Ioan sau Ionita?

      Răspunde
  25. Nicolae

     /  18/05/2013

    ps: vezi sa nu citesti numai djuvara, ci tot ce apare la ‘humanitas’, acolo se spune pe larg cum ne-am facut pres in fata tuturor, DESI DOCUMENTELE SPUN ALTCEVA!

    Răspunde
  26. Nicolae

     /  18/05/2013

    daca imi raspunzi intre ce ani a purtat Ionita Caloian, al treilea frate, mustata, iti raspund si eu!

    Răspunde
  27. Nicolae

     /  18/05/2013

    dar ia sa mai vedem noi, s-au sa le improspatam unora memoria, ce se intampla dupa ce vlahii Asanestilor ii incingeau nitelus pe grecoteii bizantului, o spune Georgius Pachymeres, contemporan cu evenimentele. Ce credeti ca s-a gandit sa faca terteres, un alt dragut de imparat bizantin, de fapt un alt slujitor al Infernului? Daca tot nu s-a priceput sa-si apere bruma de imperiu de tatari i-a traznit prin cap sa profite de situatie si sa-i deporteze pe vlahii din Macedonia, pe cati a apucat, in Asia Mica. Fiindca puterea lor crescuse mult. Cum au tras unii sforile ca bietii oameni sa-si vanda avutul pe nimic, daca nu au fost pur si simplu jefuiti, o spune acelasi Pachymeres.

    Răspunde
  28. Simon

     /  18/05/2013

    E bine că se asimilează unii, curăţă Neamul de uscături. Aici e mâna Providenţei.

    Răspunde
  29. Nicolae

     /  19/05/2013

    Giurastii au pacatele lor, insa aici e vorba de DOCUMENTE: Constantin C. Giurascu, in “Istoria Romanilor”, face o expunere detaliata a surselor care privesc originea vlaha a Asanestilor – acte papale, cronici germane si franceze. Nu exista nicio sursa a vremii care sa spune altceva, punct.

    Răspunde
  30. Exista _si_ surse care sa afirme altceva? Vorbesc de surse cat decat neutre, nu nistii Bulgari tarzii sau asemenea. Elenii spre exemplu, sunt toti de acord asupra acestui punct? (Nu ca EU as avea indoieli, dar pentru a fi informat, cam be ce ar putea sa se bizuie cineva care doreste sa afirme contrarul!). Iar ideea asta cu cumanii, cine si cand a inventat-o? Daca ar fi fost cumani, ar fi trebuit sa aiba consecinte importante faptul in densitatea Cumanilor in imperiu, modul in care erau tratati, etc.

    Răspunde
  31. dinu

     /  27/05/2013

    Cezare , aromanii au fost trimisi in inchisorile comuniste impreuna cu mii de frati romani.Spre deosebire de greci care ii inchideau pe aromani pentru ca erau aromani si nu se considerau gresi , comunistii i-u inchis pentru ideile lor.Diferenta este enorma iar Romania este casa noastra comuna pentru ca – orice ar spunii unii – noi suntem frati !

    Răspunde
  32. stanzico

     /  28/05/2013

    parerea mea,ca a unui neprofesionist in istorie,este ca Romania greseste f. mult in politica ei fata de aromani si crede ca, fiind un stat” totusi ” care se crede mai tare decat este i-si ia singura dreptul de a-i socoti sau nu pe aromani romani dupa cum vor ei de parca au fost ei acum 2000 de ani in Macedonia si acolo erau romani si nu armani.Textele cu istorici care” stiu ei tot “sunt fumate de mult si” gustate” doar de anumiti locuitori ai acestor tari printre care si “greco-ruso-securisti” care se stie ce influenta au in randul conducerii acestei tari si care manipuleaza usor creierul spalat de bere mici si manele al populatiei.Dar in aceasta tara sunt si altfel de oameni care gandesc logic si pe care patriotismul fals al varanilor nu poate sa-i convinga asa usor,caci se stie ca mai patrioti ca aromanii nu sunt nici romanii insasi,au dovedit-o in episoadele de prigoana legionara ,pe frontul de est, post razboi si ocupatie sovietica.Deci aici nu e vorba de nepatriotism ci de dezamagirea aromanilor cand vad ca neamul lor se stinge incet chiar cu concursul tarii pentru care si-ar fi dat viata cu mandrie odinioara.Se considera tradati,si mahniti de aceasta atitudine,in care acei”0″ asmut populatia (pe cea cu mintea terciuita ) impotriva ideii de pastrare a identitatii,ca si cum vor sa sporeasca fortat numarul de romani prin asimilarea aromanilor .Vor plati aceasta poitica generatiile viitoare cand vor vedea ca au ajutat la incercarea de distrugere a unui neam vechi antic ale carei populatie este inca marturie vie si ,culmea, sunt si inruditi cu romanii.Se chinuiesc mult grecii, si unii slavi , sa-i asimileze sa nu mai existe martori descendenti ai acestora (n cazuri precum au fost etruscii si altii etc).Europa face eforturi pentru protejarea identitatii culturale a neamurilor mai ales a unora ca cel macedo arman care reprezinta cheia adevaratei identitati a macedonenilor antici si pe care grecii in lipsa de dovezi istorice de legatura cu acestia cauta fortat si in mod violent sa musamalizeze dovezi pe cre nu vor sa le dezvaluie lumii sperand ca odata si odata vor disparea acesti vlahi fiind asimilati de toti ceilalti.Si ei cunosc vorba aia ,”In Romania daca dai” cui trebuie “un ban o vinde si pe ma-sa, dar pe niste machidoni..”.da-i …racu ca au bani” zice unii” noi nu avem ce manca si ei vor sa fie minoritate.

    Răspunde
  1. Puiu îl trimite pe Costică să mai înveţe despre aromâni | Zboară Niangrâpsiti - blog armânescu
  2. Unde ne sunt armãnjlj? | Zboară Niangrâpsiti - blog armânescu
  3. Cetăţenia română, un drept al românilor de pretutindeni şi o datorie morală a României | Zboară Niangrâpsiti - blog armânescu

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 120 other followers

%d bloggers like this: